
Compania care operează centrala nuclear-electrică de la Cernavodă a realizat anul trecut un câștig pretaxare EBITDA de 1,19 miliarde lei, mai mari cu 9,17% decât cele din 2018, iar câștigul net a crescut substanțial.
SIF Transilvania a anunțat că are solicitări din zona de acționariat a familiei Frățilă, dar și din partea unor membri ai Consiliului de Supraveghere pentru convocarea unor AGA în care să fie eliminat pragul de deținere, dar și pentru tragerea la răspundere a directorului Mihai Fercală. SIF Banat Crișana și SIF Muntenia mutaseră primele pentru înlăturarea plafoanelor, iar la solicitarea lor SIF Oltenia a convocat pentru 25 martie o AGA care are un punct în acest sens pe ordinea de zi. Deocamdată, doar dinspre SIF Moldova nu au venit vești.
Într-un demers comun, Asociația Administratorilor de Fonduri, Bursa de Valori București și Asocația Brokerilro au înaintat către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Ministerul Finanțelor Publice propunerea pentru un impozit de 1% pentru câștigurile din vânzarea acțiunilor, fără deducerea pierderilor, precum și de eliminare a aplicării cotei CASS pentru acestea. Este o reluare care a mai fost formulată către fosta Putere și pentru care Darius Vâlcov, fostul Consilier economic al ex-premierului Viorica Dăncilă, nu numai că își dăduse acordul de principiu, dar afirmase că ar fi mai bine să fie zero.
Fondurile care investesc majoritar în acțiuni au avut anul trecut intrări nete de 76,4 milioane lei, urmare a contribuțiilor a aproximativ 49.000 de clienți, dintre care peste 7.100 sunt investitori noi.
În contextul valului de vânzări de pe bursele lumii și la BVB am consemnat o nouă zi marcată de deprecieri, pe volume sporite.
Pe fondul panicii antrenate de coronavirus și în condițiile în care există riscul declarării unei pandemii, piețele financiare internaționale au reacționat puternic. Vânzările pe burse au fost agresive, iar titlurile emise de Trezoreria SUA pe scadența de 10 ani au atins un randament minim în istorie, de 1,32%.
Radu Hanga se va retrage de la conducerea Asociației Admnistratorilor de Fonduri, dorind astfel să evite o suprapunere cu poziția de președinte al Consiliului Bursei, pentru care a prmit avizul ASF la începutul acestui an. „Am luat decizia să fac un pas în spate”, spune acesta. Cel mai probabil, noul președinte al AAF va fi Horia Gustă din partea fondurilor Certinvest.
Cifra de afaceri netă a producătorului de articole din cauciuc Artego a urcat anul trecut cu 7,15%, la 181,09 milioane lei, de la 169,01 milioane lei în în 2018, iar profitul net s-a majorat substanțial, depășind 12 milioane lei.
După o etapă caracterizată de lichiditate slabă, în care activitatea de tranzacționare a fost în multe sesiuni abia la jumătate față de anii trecuți, valul de vânzări de pe bursele lumii și perspectiva extinderii epidemiei de coronavirus în Europa, potențial și în România, au antrenat scăderi ale cotațiilor pe volume sporite. Rulajul pieței de acțiuni a depășit 90 de milioane lei, iar numai transferurile pe acțiunile Băncii Transilvania și Fondul Proprietatea s-au apropiat împreună de reperul de 10 milioane de euro.
Societatea Mecanică Fină a închis fără succes oferta de obligațiuni negarantate denominate în euro, în condițiile în care a atras subscrieri în valoare de numai 109.000 de euro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2380 | +0.0027 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5124 | -0.0070 | -0.15 % |
| 1 GBP | 6.0600 | -0.0046 | -0.08 % |
| 1 CHF | 5.6891 | +0.0078 | +0.14 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro