
SIF Banat Crișana își mută sucursala bucureșteană din zona Aurel Vlaicu, unde ocupa un etaj împreună cu Romenergo, firmă din zona de interese a fostului președinte Dragoș Bîlteanu, și se instalează pe o chirie similară într-o cladire din apropierea Parcului Verdi pe care o deține integral. Este o mișcare ce depărtează echivocul față de păstrarea legăturilor cu Romenergo, văzute negativ în piața de capital românească, și care au adus societatea în prim-planul unei anchete penale acum 5 ani, ce s-a încheiat cu condamnări în justiție pentru foști administratori.
Indicii principali de la BVB au pierdut cu puțin peste o zecime de procent într-o zi în care acțiunile bancare au asigurat aproape jumătate din activitatea de tranzacționare de pe bursă.
Indicii principali ai pieței de acțiuni de la București au câștigat jumătate de procent într-o zi puternic favorabilă activelor de risc la nivel mondial. Frenezia la cumpărare, însă, a lipsit, volumele fiind suficient de mici, cu transferuri de doar aproximativ 738.000 de lei, acțiunile Deusche Bank, listate secundar la BVB, să fie pe locul 3 în clasamentul tranzacțiilor.
Producătorul de mase plastice Prodplast a obținut un grant norvegian pentru fabricarea unor produse ecologice.
Indicii principali de la BVB au pierdut doar o treime de procent în ziua votului de neîncredere pentru Cabinetul condus de Viorica Dăncilă. Incertitudinea sperie, însă, investitorii, dar prețul este plătit la nivelul volumelor. Lichiditatea în retragere a fost mascată de un schimb în valoare de aproape 55 milioane lei cu acțiuni Romgaz, realizat cel mai probabil de un investitor instituțional nerezident.
Indicii principali de la BVB au câștigat aproape o treime de procent, dar activitatea de tranzacționare este infimă, restrânsă la o mână de emitenți. Așa cum contura Profit.ro așteptările încă de la anunțul privind promovarea bursei locale la statutul de piață emergentă, suflul pe termen scurt a fost destul de slab și s-a estompat imediat.
La solicitarea fondului BoF, din zona grupului bancar austriac Erste și a omului de afaceri Florin Pogonaru, formulată împreună cu fondul Broadhurst Investment condus de Andrei Siminel, Consiliul de Administrație al SIF Oltenia a convocat Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor având pe ordinea de zi un program de răscumpărări vizând achiziția din piață a 6,6% din titlurile societății. În această vară, boardul a respins pe bandă rulantă, chiar și în pofida unor dispuneri ASF, solicitări din partea SIF Banat Crișana și SIF Muntenia, controlând deopotrivă 5% din acțiuni și în care respectivii acționari minoritari solicitau revocarea unor membri al CA, inclusiv a președintelui Tudor Ciurezu. Acesta se "blindează" în respectivul conflict majorându-și deținerile la SIF-ul cu sediul în Arad.
Indicii principali de la BVB au pierdut aproape 2 treimi de procent într-o ședință cu tranzacții mai mici de 10 milioane lei în piața reglementată. Nimic din ce ar trebui să fie pe o piață emergentă, așa cum bursa locală a fost promovată recent de agenția FTSE Russell.
NN Group, cel mai mare jucător din piața românească a pensiilor private, a depășit cu puțin reperul de 5% pe titlurile BRD Groupe Société Générale. În ultimele 12 luni pragul respectiv a fost trecut de fondurile NN și pe alți emitenți relevanți de la BVB precum Transgaz, Transelectrica, Sphera Franchise Group și Electrica.
După tendința de corecție de săptămâna trecută, indicii principali de la Bursa de Valori București și-au luat din nou elan și au câștigat peste un procent. Volumele rămân slabe, însă profesioniștii pieței mizează pe impactul ridicării categoriei valorice a pieței de capital românești. „Eu aștept pe termen mediu să avem o evoluție pozitivă”, spune unul dintre ei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2424 | +0.0028 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5444 | +0.0115 | +0.25 % |
| 1 GBP | 6.1368 | +0.0190 | +0.31 % |
| 1 CHF | 5.6027 | -0.0065 | -0.12 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro