
Donald Trump a discutat cu președinții executivi ai JP Morgan Chase, Bank of America și Citigroup despre economie după ce indicele Dow Jones Average Industrial al Bursei de la New York s-a prăbușit cu 800 de puncte. Președintele SUA a fost interesat de sănătatea financiară a consumatorului american, iar răspunsurile bancherilor au fost că aceasta este solidă, dar că ar fi fost încă și mai bună dacă războiul comercial dintre Statele Unite și China ar fi fost rezolvat.
Indicii principali de la Bursa de Valori București au pierdut o cincime de procent, într-o sesiune cu închideri divergente la nivelul celor mai tranzacționate acțiuni.
Compania de servicii petroliere Rompetrol Well Services a realizat în primele 6 luni ale acestui an o cifră de afaceri netă de 31,98 milioane lei, în urcare cu 16,50% față de cea de 27,45 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Compania a obținut un câștig net echivalent cu 1 milion și jumătate de dolari.
Producătorul de elicoptere IAR Brașov a realizat în primele 6 luni ale anului o cifră de afaceri netă de 206,30 milioane lei, cu 174,11% mai mare decât cea de 75,26 milioane lei de la S1 2018, iar câștigul net a crescut de 3 ori și jumătate.
Producătorul basarabean de vinuri Purcari și-a ameliorat profitul semestrial. Afaceri de 30 milioane de lei în România.
Pe fondul unor afaceri în stagnare, producătorul de hârtie, carton și ambalaje Vrancart, aflat în portofoliul SIF Banat Crișana, o obținut un profit net la S1 cu aproape 7% mai mic decât în perioada similară a anului trecut.
Deși și-a majorat ușor afacerile, producătorul berilor Bermas, Suceava și Călimani a raportat un profit net cu o cincime mai mic la S1.
Indicii principali de la BVB au pierdut 0,7% într-o direcție condusă de declinul de 2% al titlurilor Băncii Transilvania, dar declanșată de valul de vânzări din piețele internaționale.
Pe fondul unor afaceri în ușoară urcare în prima jumătate a anului, compania Comelf a obținut un profit net semnificativ sporit.
Fabricantul din produse din beton Prebet și-a majorat în primele 6 luni ale acestui an cifra de afaceri netă cu 28,57%, la 13,86 milioane lei, comparativ cu 10,78 milioane lei în perioada similară a anului trecut, și a realizat un profit net dublu.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2424 | +0.0028 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5444 | +0.0115 | +0.25 % |
| 1 GBP | 6.1368 | +0.0190 | +0.31 % |
| 1 CHF | 5.6027 | -0.0065 | -0.12 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro