
Indicele BET de la BVB a avut a 7-a zi consecutivă de creșteri, închizând la un nou maxim post-criză. Viteza, forța și volumele pe care a fost trecut pragul de rezistență dat de ultimul maxim relative din 2015 arată că trendul pozitiv poate continua pe termen lung, spune un administrator de fonduri.
După respingerea din toamna trecută, șeful de 20 de ani al SIF Transilvanial Mihai Fercală a primit astăzi avizarea supraveghetorului pieței pentru a ocupa o poziție în directoratul societății.
Bursa de la București a crescut cu 1,5 procente atingând un nou maxim post-criză, având motoare ale creșterii chiar cele mai lichide titluri.
După ce a solicitat insolvența la jumătatea acestei luni, compania Romcab din Târgu Mureș a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pentru sfârșitul lui martie în vederea alegerii și mandatării administratorului judiciar.
Ultima promoție de manageri români a absolvit Master-ul Universității din Viena, după 14 luni de studii. 6% dintre absolvenții de MBA ai universității sunt români, depășiți ca număr doar de austriecii locali și de ruși.
Un număr de 10 milioane de titluri Banca Transilvania ar urma să fie achiziționate de instituția de credit din piață în baza programului de răscumpărări aprobat în Adunarea Generală a Acționarilor din luna aprilie a anului trecut.
Administratorul fondurilor de pensii NN a achiziționat pachete Fondul Proprietatea în valoare de 3,19 milioane lei, depășind astfel un prag de deținere de 5%.
Bursa românească a trecut la cel mai ridicat nivel post-criză la capătul unei sesiuni de tranzacționare în care acțiunile bancare au întrunit aproape jumătate din rulajul pieței de acțiuni. Titlurile Băncii Transilvania și ale OMV Petrom au avut aprecieri consistente, ceea ce au favorizat saltul bursier.
Fostul director al Depozitarului Central Marius Moldovan a fost îndepărtat de Consiliul de Supraveghere al SIF Transilvania din Directoratul Societății. El este înlocuit de fostul șef al departamentului de marketing, Ștefan Szitas.
Supraveghetorul pieței de capital a descoperit în cadrul unui control din septembrie disfuncționalități la Depozitarul Central. Autoritatea a atenționat persoanele responsabile și a dispus obligația implementării unui plan de măsuri pentru remedierea neregulilor constatate.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2436 | +0.0001 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.5389 | -0.0086 | -0.19 % |
| 1 GBP | 6.1375 | +0.0044 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.5819 | -0.0165 | -0.29 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro