Autori

Economia românească e prinsă într-o menghină a cifrelor mari și cifrelor mici; în plus, “cifrele mari” stau povară grea în cârca “cifrelor mici”.

Scriam în comentariul anterior (“O privire în haos; lumea fără o ordine mondială”) că într-o lume fără o ordine globală coerentă și cu Statele Unite ale Americii pășind în “era Trump 2.0”, națiunile dau semne că se orientează spre o formă brută de „realpolitik” - o politică bazată pe pragmatism și interese materiale, mai degrabă decât pe ideologii, principii etice sau morale. Vedem deja cum populismul exacerbat, naționalismul și extremismul în creștere, rivalitățile geopolitice și inegalitățile economice pun o presiune imensă asupra sistemului mondial.

Peisajul internațional de după Al Doilea Război Mondial a fost modelat de ideea că națiunile pot conveni colectiv asupra regulilor, instituțiilor și mecanismelor pentru a menține pacea mondială, a facilita comerțul global și a aborda provocările comune. Așa a apărut conceptul de ordine mondială în care libertatea este un ingredient fundamental: un sistem structurat și previzibil de guvernanță globală, considerat mult timp atât o forță stabilizatoare, cât și un punct de controversă.

România este aruncată între ieri și mâine; este blocată între trecut și viitor, cu un cost economic aproape imposibil de suportat.

La 30 septembrie publicam un comentariu cu titlul „Victoria în alegeri va fi încă un eșec” și subliniam atunci că „zavera permanentă dintre grupările politice care-și împart vremelnic puterea dar și bâlbâiala unor decizii cu profund impact financiar, economic și social demonstrează o majoră ruptură societală între cei ce promit și cei cărora le este promisă o viață mai bună”. Prăpastia căscată între cetățeni și clasa politică a continuat să se adâncească și să se lărgească în ultimele trei luni până într-atât încât pare astăzi că nicio punte nu mai poate să unească cele două părți.