Autori

România este o țară flămândă de stabilitate și rezultate pozitive, flămândă de dezvoltare economică, de investiții solide, de prosperitate. Un miliard de euro investit în economia națională ar putea să fie exact ceea ce are țara nevoie. Dar modul în care privim o investiție de amploarea unui 1 miliard poate nu numai să “pună în praștie” dezvoltarea unui sector, ci să fie și un test de bună guvernare pentru România însăși.

Impozitul pe construcții speciale - cunoscut popular sub termenul „taxa pe stâlp” - aduce o gravă amenințare dezvoltării și creșterii economice naționale. Dincolo de faptul că nu este o măsură fiscală eficientă și nu rezolvă problemele structurale ale bugetului, experții arată că impozitul pe construcții speciale are un efect marginal asupra veniturilor statului și aduce un impact negativ semnificativ asupra economiei. De ce spun asta?

De la gaze naturale la metale rare precum litiul, România dispune de o serie de resurse strategice care pot sprijini dezvoltarea industriilor de viitor

Când totul e tranzacționabil la liderul american Donald Trump, ce valoare o fi având pacea europenilor? Viziunea lui Trump asupra păcii nu este una a stabilității, ci a pârghiilor financiare. Politica externă pe care o conduce Trump & Co funcționează ca o afacere – unde securitatea, comerțul și relațiile diplomatice sunt tratate ca mărfuri care trebuie vândute sau cumpărate, nicidecum ca angajamente pe termen lung.

În prologul cărții sale „Drumul spre nelibertate”, istoricul american Timothy Snyder scria în 2018 că „secolul XX se sfârșise de mult, iar lecțiile lui rămăseseră neînvățate.

De multă vreme energia nu mai este doar o resursă economică, este mai ales o armă geopolitică: este putere, influență și monedă. Viitorul echilibru global este modelat de controlul asupra energiei, fie că este vorba de combustibili fosili sau resurse și tehnologii moderne pentru energie curată

În lumea în care trăim, experții măsoară adesea prosperitatea economică prin ritmul rapid al creșterii PIB-ului, iar aceasta din urmă este des regăsită în obiectivele de guvernare ale mai tuturor guvernelor lumii. Unele guverne obțin creșterea economică prin încurajarea de exporturi masive. Alte guverne pompează veniturile realizate în investiții de amploare ce fundamentează creșterea economică. Iar unele guverne aleg să finanțeze creșterea prin împrumuturi masive redirecționate către consum sau/și investiții.

Economia românească e prinsă într-o menghină a cifrelor mari și cifrelor mici; în plus, “cifrele mari” stau povară grea în cârca “cifrelor mici”.

Scriam în comentariul anterior (“O privire în haos; lumea fără o ordine mondială”) că într-o lume fără o ordine globală coerentă și cu Statele Unite ale Americii pășind în “era Trump 2.0”, națiunile dau semne că se orientează spre o formă brută de „realpolitik” - o politică bazată pe pragmatism și interese materiale, mai degrabă decât pe ideologii, principii etice sau morale. Vedem deja cum populismul exacerbat, naționalismul și extremismul în creștere, rivalitățile geopolitice și inegalitățile economice pun o presiune imensă asupra sistemului mondial.

Peisajul internațional de după Al Doilea Război Mondial a fost modelat de ideea că națiunile pot conveni colectiv asupra regulilor, instituțiilor și mecanismelor pentru a menține pacea mondială, a facilita comerțul global și a aborda provocările comune. Așa a apărut conceptul de ordine mondială în care libertatea este un ingredient fundamental: un sistem structurat și previzibil de guvernanță globală, considerat mult timp atât o forță stabilizatoare, cât și un punct de controversă.