Autori

Sectorul energetic românesc nu poate fi guvernat în ritmul alert și nesigur al sondajelor sau în cel haotic al campaniilor electorale. Proiectele din energie se construiesc în mulți ani și angajamentele investiționale pot fi de ordinul miliardelor; orice întrerupere sau schimbare abruptă de viziune înseamnă pierderi de timp, bani și încredere.

Deși poate părea altfel, acest text este și nu este despre alegeri. Nu este direct despre alegerile prezidențiale, dar este despre alegerile de politică economică care vor ghida sectorul energetic românesc.

Nu scriu rândurile astea ca jurnalist, analist sau expert în economie. Le scriu ca simplu om. Ca român care își plătește singur facturile, face cumpărături cu lista în mână și trăiește firesc, ca mulți alții, cu grija zilei de mâine. Le scriu ca om care nu mai are răbdare să aștepte „vremuri mai bune” în timp ce cei care ar trebui să le aducă se ceartă pentru putere, negând de fapt cele mai bune vremuri pe care avem șansa să le trăim deja.

Războiul comercial lansat de președintele Donald Trump nu e doar o chestiune de taxe vamale. Nu e despre o simplă dispută economică. Este un atac împotriva regulilor care au guvernat comerțul global în ultimele decenii. Este o ofensivă strategică ce urmărește să distrugă ordinea internațională bazată pe reguli, astfel încât să facă loc unui concept despre care am mai scris aici: un “realpolitik hiper-tranzacțional” - o lume dominată de forță, de tranzacții bilaterale și de interese brute.

S-a ridicat adesea problema dacă nu cumva România prezintă semne alarmante ale unui simptom ce înfrânează dezvoltarea economică. „Blestemul resurselor”: conceptul reflectă provocările asociate bogățiilor naturale – de la corupție și instabilitate până la hiper-dependența economică de resursele primare întâlnită cu precădere în cazul așa-numitelor petro-state.

Pe vremuri America era ca un super-DJ care mixa solo pe unica scenă globală. Dar acum pare că și-a scos căștile și în plină disonanță se ceartă cu fanii din primul rând. Pe de-asupra tuturor, o grea întrebare plutește: „Cine preia butoanele?”

România este o țară flămândă de stabilitate și rezultate pozitive, flămândă de dezvoltare economică, de investiții solide, de prosperitate. Un miliard de euro investit în economia națională ar putea să fie exact ceea ce are țara nevoie. Dar modul în care privim o investiție de amploarea unui 1 miliard poate nu numai să “pună în praștie” dezvoltarea unui sector, ci să fie și un test de bună guvernare pentru România însăși.

Impozitul pe construcții speciale - cunoscut popular sub termenul „taxa pe stâlp” - aduce o gravă amenințare dezvoltării și creșterii economice naționale. Dincolo de faptul că nu este o măsură fiscală eficientă și nu rezolvă problemele structurale ale bugetului, experții arată că impozitul pe construcții speciale are un efect marginal asupra veniturilor statului și aduce un impact negativ semnificativ asupra economiei. De ce spun asta?

De la gaze naturale la metale rare precum litiul, România dispune de o serie de resurse strategice care pot sprijini dezvoltarea industriilor de viitor

Când totul e tranzacționabil la liderul american Donald Trump, ce valoare o fi având pacea europenilor? Viziunea lui Trump asupra păcii nu este una a stabilității, ci a pârghiilor financiare. Politica externă pe care o conduce Trump & Co funcționează ca o afacere – unde securitatea, comerțul și relațiile diplomatice sunt tratate ca mărfuri care trebuie vândute sau cumpărate, nicidecum ca angajamente pe termen lung.