Autori

În lumea în care trăim, experții măsoară adesea prosperitatea economică prin ritmul rapid al creșterii PIB-ului, iar aceasta din urmă este des regăsită în obiectivele de guvernare ale mai tuturor guvernelor lumii. Unele guverne obțin creșterea economică prin încurajarea de exporturi masive. Alte guverne pompează veniturile realizate în investiții de amploare ce fundamentează creșterea economică. Iar unele guverne aleg să finanțeze creșterea prin împrumuturi masive redirecționate către consum sau/și investiții.

Economia românească e prinsă într-o menghină a cifrelor mari și cifrelor mici; în plus, “cifrele mari” stau povară grea în cârca “cifrelor mici”.

Scriam în comentariul anterior (“O privire în haos; lumea fără o ordine mondială”) că într-o lume fără o ordine globală coerentă și cu Statele Unite ale Americii pășind în “era Trump 2.0”, națiunile dau semne că se orientează spre o formă brută de „realpolitik” - o politică bazată pe pragmatism și interese materiale, mai degrabă decât pe ideologii, principii etice sau morale. Vedem deja cum populismul exacerbat, naționalismul și extremismul în creștere, rivalitățile geopolitice și inegalitățile economice pun o presiune imensă asupra sistemului mondial.

Peisajul internațional de după Al Doilea Război Mondial a fost modelat de ideea că națiunile pot conveni colectiv asupra regulilor, instituțiilor și mecanismelor pentru a menține pacea mondială, a facilita comerțul global și a aborda provocările comune. Așa a apărut conceptul de ordine mondială în care libertatea este un ingredient fundamental: un sistem structurat și previzibil de guvernanță globală, considerat mult timp atât o forță stabilizatoare, cât și un punct de controversă.

România este aruncată între ieri și mâine; este blocată între trecut și viitor, cu un cost economic aproape imposibil de suportat.