
Greva declanșată de angajații companiilor care furnizează componente constructorului Ford generează pierderi foarte mari companiei și, în plus, crește exponențial timpul pe care clienții îl au de așteptat pentru a-și primi mașina.
Marea Britanie are deja primele prețuri afișate pentru modelul Spring, chiar dacă mașina va ajunge în acestă țară abia în toamna acestui an. Conform reprezentanților Dacia, prețurile pentru faceliftul Spring vor fi anunțate în a doua jumătate a anului, inclusiv pentru piața din România.
Automobilul Ford F150, cel mai vândut din SUA, va fi comercializat și pe piața din România, după ce distribuția acestui model în Europa a fost preluată de o companie din Suedia.
Nicio marcă din industria auto nu are clienți mai fideli decât Dacia, au declarat reprezentanții Data Force, în cadrul unui eveniment în care au decernat reprezentanților mărcii românești premiul Car Loyalty, pentru gradul ridicat de fidelitate.
Cel mai nou brand al Volkswagen Group, Scout Motors, a marcat startul construcției viitoarei fabrici din SUA, locul în care vor fi produse primele două modele ale mărcii istorice pe care compania germană a preluat-o și readus-o la viață.
Anul trecut, Kia a prezentat două noi concepte de automobile electrice, EV3 și EV4, două modele de dimensiuni mici, unul în clasa B, celălalt pentru segmentul compact. Primul dintre ele urmeaază să fie lansat în acest an, conform unor informații neoficiale, ceea ce ar însemna că segmentul va deveni tot mai competitiv.
Noul Porsche Taycan, o versiune revizuită a primului model electric al mărcii sport a grupului VW, a primit o versiune care bate toate recordurile, atât cele tehnice, cât și cele de pe circuit.
Cel mai important plan de producție pentru modelele electrice, pus la cale de marca Volkswagen, a fost anulat, după ce anterior fusese dezbătut intens de ultimii doi CEO ai mărcii împreună cu sindicatele.
Producția automobilelor cu baterii și propulsie 100% electrică va ajunge la un preț mai mic decât cel al autoturismelor cu benzină sau diesel în doar câțiva ani, potrivit analizelor făcute de specialiști. Prețul bateriilor este cel mai important detaliu, dar și modul de producție, în continuă schimbare, va influența costurile.
Interesul major al grupului Renault pentru piața din Turcia este dovedit încă o dată prin lansarea mărcii Alpine, un brand premium sport, în premieră, pe o piață de pe care Dacia va fi retrasă pentru a lăsa loc Renault.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2488 | -0.0093 | -0.18 % |
| 1 USD | 4.5102 | -0.0121 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.0718 | -0.0059 | -0.10 % |
| 1 CHF | 5.7242 | -0.0023 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro