Autori

Berea a avut momentele sale de glorie în România, în special în ultimele două secole ale mileniului trecut. Din păcate, multe din fabricile de bere din acea perioadă au dispărut, nostalgia înlocuind mahmureala de a doua zi în mintea împătimiților de bere.

Doar 10% din diamantele extrase în fiecare an trec la categoria “diamante de depozit”. Restul sunt utilizate pentru bijuterii. Asta face ca, probabil, pe inelar să aveți așezată o piatra mai mică de un carat care, în afara faptului că nu reprezintă mare atracție pentru dealer, îl mai încurcă și pe expert la evaluare.

Persoanele cu vicii europene sunt acceptate în societate, dar pe de altă parte, cei cu condamnări sau care fumează sunt excluși. Așa e politically correct. E ca-n bancul cu Bulă, care când e întrebat de taică-su ce face cu soră-sa în baie și-i răspunde: “Sex”, părintele răsuflă ușurat și-i zice: “Credeam că fumați”.

Se observă asta din mesajul transmis pionierilor și șoimilor patriei pe 2 iunie 1983, în Scânteia: „Dorim ca toți copiii patriei noastre, copiii Europei și ai întregii lumi să trăiască într-o lume a păcii, a frăției, a prieteniei. Toți cei care iubesc viața, iubesc copiii, iubesc lumea, să se angajeze ferm pentru pace, pentru colaborare, pentru o lume a bunăstării, a fericirii".

Când vorbesc de suprapraîndatorarea populației, nimeni nu marșează la discuție, deși aceasta constituie un lucru evident, trădat de nivelul mare al creditelor neperformante. Iar când spun neperformanță nu fac deosebirea între finanțările acordate persoanelor fizice și cele atribuite companiilor. Pentru că, în definitiv, și într-un caz, și în celălalt, tot cererea insolvabilă a dus la neperformanță.

Nu-i greu să observi că populația e supraîndatorată, și că suprafiscalizarea e de vină. Situația e trădată de nivelul mare al creditelor neperformante, indiferent dacă acestea sunt retail sau corporate. Pentru că, în definitiv, firmele nu pot înapoia finanțările la bancă dacă nu le permit piața și un consum reprimat permanent de taxare.

Să fim cinstiți: nimănui nu-i place capitalismul. Capitalismul pe bune, economia de piață adevărată. Cea în care talentul, competențele, puterea de munca și inspirația personală determină averea și nivelul de trai al fiecăruia. În care nimeni nu este protejat de concurență, nici un succes nu e definitiv și nici o avere nu e ferită de ruină.

La stat nu mai lucrează 1,398 milioane de persoane ca în decembrie 2008, ci 1,185 milioane. Ba, chiar s-au văzut și mai puțini bugetari în sistem în ianuarie 2015: 1,180 milioane. Iar dacă ținem cont că numărul total al salariaților s-a redus de la 4,835 milioane în septembrie 2008, la 4,57 în prezent, se vede că din sectorul privat și de la stat au fost dați afară 300.000 de lucrători.

Veniturile fiscale doar par a fi reduse. În realitate, nu sunt. Am scris la începutul lunii iulie că România și Lituania s-au plasat, în 2014, pe ultimele locuri în ceea ce privește ponderea veniturilor fiscale raportate la Produsul Intern Brut, cu 33,4%, respectiv 34,3%.

Nu e un mit, România a fost grânarul Europei, dar numai până la reforma agrară din 1921. Gh.M. Dobrovici menționează, în cartea sa "Istoricul Desvoltării Economice și Financiare a României - 1823-1933", că "producția calitativă și cantitativă nu mai este aceea de sub marea proprietate, desfacerea produselor agricole și în special a grâului nu mai este aurul dinainte de război".