Autori

În București, alături de bicicletele sponsorizate de o anumită bancă, cu care locuitorii urbei se pot plimba prin parcurile Herăstrău și Tineretului, au apărut și vehicule pe două roți ce pot fi utilizate pentru ca aceștia să meargă prin oraș.

Să ne imaginăm un restaurant sau un bar – proprietate privată, bineînțeles, pentru că sperăm că au apus pentru totdeauna vremurile în care statul deținea și gestiona "unități de alimentație publică". Să ne mai imaginăm că, în localul respectiv, vin zilnic să mănânce sau să bea cafea ori bere persoane atât de neatente și neîndemânatice încât de fiecare dată, fără excepție, reușesc să cauzeze prejudicii celorlalți clienți și stabilimentului ca atare: pahare și farfurii vărsate sau ciobite, sticle și geamuri sparte etc.

Am citit într-o știre postată pe acest portal că, din 29 august, bucureștenii își pot plăti impozitele cu cardul la ANAF, așa cum o puteau face de multă vreme la administrațiile fiscale locale. Asta după ce plata taxelor cu cardul la Trezorerie devenise posibilă, în luna iulie, în alte 10 județe din țară.

Atunci când politicienii spun că se lărgește baza de impunere, de fapt, asistăm la o extensie a taxării asupra unor venituri ce nu fuseseră vizate până la acel moment. Nu se lărgește oferta agregată, în paralel cu o ajustare a fiscalității, în așa fel încât aceasta din urmă să încurajeze investițiile străine, ci autoritățile se mărginesc să le substituie cu fonduri europene. Așadar, nu e stimulat mediul de afaceri pentru a rezulta volume mai mari de business și un consum superior, bazat pe câștiguri mai mari și o creștere a ratei de angajare, care să determine, implicit, majorarea încasărilor bugetare

Ce-ar mai fi spus despre Pokemon Go? Piața, personajul colectiv cel mai credibil și cu discursul cel mai argumentat, s-a pronunțat deja: la mai puțin de 3 săptămâni de la lansare, jocul a fost instalat pe mai mult de 75 de milioane de dispozitive mobile, potrivit estimărilor firmei de analiză Sensor Tower, citate de Profit.ro.

Am scris de curând un text pe blogul personal în care am menționat că mă nedumirește de ce se apucă să facă băncile business tot cu tipul de finanțare unde au eșuat – creditele ipotecare -, în loc să ofere capital de lucru, pe termen scurt, pentru finanțarea comerțului?

Vă mai amintiți de anul 2015, când s-a micșorat TVA la alimente? Ei bine, la fel ca în bancul acela cu mașina, care era, de fapt, bicicletă, și care nu s-a dat, ci s-a luat, cheltuielile cu impozitele, contribuțiile și taxele s-au mărit în anul relaxării fiscale. Ele au reprezentat 19% din total cheltuielilor, față de 16,7% în 2014. Adică, românii au plătit taxe de 168 de lei lunar, față de 142 în anul precedent.

Statistica “duduie” la nivelul tuturor indicatorilor “de creștere”, însă evoluția numerarului în afara sistemului bancar în relație cu cea a întregii mase monetare și dinamica vânzărilor de carburanți nu vin să confirme optimismul.

Am citit de curând un articol într-o revistă colorată ce se străduia să acrediteze ideea că avem și noi, românii, mărci puternice, și că-i și la noi capitalism zis și economie de piață, dar sincer mă tot străduiesc să văd, când merg pe stradă, plăcuțe de firme pe care să scrie “since 1992” sau măcar “since 1995”, și abia dacă zăresc câte una pe vreo cofetărie.

M-am mai întrebat oare ce scriu în notele informative funcționarii care raportează ce articole economice se mai scriu prin presă, ori aceia ce redau convorbirile telefonice în care ziariștii le povestesc prietenilor ce urmează să mai publice. Dar, am devenit din ce în ce mai curios.