
România nu mai are niciun euro disponibil din creditele de angajament pentru Sănătate din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) deoarece toate contractele prevăzute în program au fost deja semnate, spune Alexandru Rogobete, secretar de stat, Ministerul Sănătății la Profit Health.forum Ediția a XIV-a.
Blocul Național Sindical (BNS) a lansat un apel public către guvern pentru a reduce impozitarea pe muncă. Un studiu realizat de Departamentul Cercetare din cadrul BNS arată că nivelul contribuțiilor sociale din România transformă fiscalitatea muncii într-una excesivă. Ponderea lor față de veniturile din taxe este mult mai mare decât în statele Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD).
Este primul tren electric chinezesc care circulă pe șinele din România.
O analiză făcută de Ray Dalio, fondatorul celui mai mare fond speculativ din lume, Bridgewater, arată care vor fi țările cu cele mai mari creșteri de PIB în următorii 10 ani. Rusia s-ar afla printre ele.
România are cea mai mare rată de locuințe aflate în proprietate personală din Europa. Românii preferă să cumpere în loc să stea în chirie, deoarece consideră banii ca fiind investiți. Dacă stau în chirie, consideră banii dați ca pierduți. Și prețurile mai mici decât în regiune par însă să încurajeze achiziția.
China a împrumutat diverse țări cu sume care totalizează 1.000 de miliarde de dolari. În principal sunt împrumuturi pentru construirea de infrastructură, care fac parte inițiativa chineză a construirii Noului Drum al Mătăsii, care ar lega Asia de Europa și de Africa.
România are printre cele mai mari prețuri din Europa la încărcarea bateriilor mașinilor electrice.
ANAF a trimis astăzi în Spațiul Privat Virtual o scrisoare de informare privind amnistia fiscală, instituită prin OUG 107/2024. Fiscul dă detalii despre cum poate fi accesată reducerea datoriilor fiscale.
Cel mai valoros unicorn la această oră este Tik Tok (China), urmat de Space X, a lui Elon Musk, și OpenAI, al lui Sam Altman. SHEIN și Revolut fac de asemenea parte din top, relevă datele analizate de Profit.ro.
Furnizorii de energie își doresc ca din aprilie 2025, când expiră plafonarea prețurilor, să se treacă de la acest mod de protecție socială la un ajutor direct de la stat acordat consumatorilor vulnerabili, persoane fizice și IMM-uri. Argumentul furnizorilor este că există cadru european pentru această variantă de sprijin direct pentru gospodării și scheme de ajutor pentru companii și că menținerea plafonării prețurilor ar lăsa piața internă vulnerabilă în interiorul pieței unice libere europene, a spus Daniela Raluca Dărăban, director executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), la Profit Energy.forum, ediția a VIII-a.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2497 | +0.0037 | +0.07 % |
| 1 USD | 4.5624 | +0.0121 | +0.27 % |
| 1 GBP | 6.1318 | +0.0087 | +0.14 % |
| 1 CHF | 5.6303 | -0.0015 | -0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro