
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) estimează că începând cu data de 15 mai va lansa apelul de proiecte pentru implementarea Programului național de gaze, iar autoritățile locale, benficiarii eligibili, vor putea depune cererile de finanțare. Pogramul are o finanțare de 200 milioane de euro, care asigură conectarea la gaze a 200.000 de gospodării.
Termenul de 30 iunie 2020, asumat de toate părțile implicate, pentru finalizarea Magistralei 5 de metrou Eroilor - Râul Doamnei rămâne ferm, a dat asigurări ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la solicitarea premierul Orban. Bode a arătat că stadiul lucrărilor este verificat săptămânal de reprezentanții ministerului, iar lucrările sunt în grafic.
Autoritățile lucrează la o platformă online care va avea scopul de a face cunoscute românilor din străinătate ofertele de muncă din România, a declarat șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, în deschiderea conferinței ”Piața muncii, între criză și reinventare”, organizată de Profit.ro. Platforma va fi lansată în premieră în Italia și urmărește facilitarea reîntoarcerii în țară a românilor plecați la muncă în străinătate, pe fondul crizei de muncă tot mai accentuate din România.
Semnătura privată va fi suficientă pentru ca un înscris să fie titlu executoriu, fără a mai fi obligatorie înregistrarea documentului într-un registru public, prevede o propunere legislativă care a intrat în dezbaterea parlamentară.
La inițiativa fostului ministrul al Finanțelor și senator PSD Eugen Teodorovici, membrii comisiei de buget și finanțe din Senat au eliminat, dintre modificările propuse de Guvernul Orban la Codul de Procedură Fiscală, prevederea că ANAF va avea obligația expresă de a ridica imediat, adică în cel mult o oră, popririle pe conturi bancare ale debitorilor, precum și noile termene stabilite pentru restructurarea de către firme a datoriilor la bugetul de stat. Teodorovici susține că astfel de prevederi pot fi incluse în proiecte promovate de el personal și aflate în stare avansată de dezbatere, la Camera Deputaților.
După ce Guvernul a modificat, la finele lunii ianuarie, prin ordonanță de urgență, Legea concurenței în așa fel încât mandatul conducerii Consiliului Concurenței să poată fi reînnoit fără un număr limită, senatorii din comisia de specialitate au decis marți eliminarea acestor prevederi din textul ordonanței.
În contextul în care recent Guvernul a aprobat noi norme pentru circulația trotinetelor și bicicletelor, o inițiativă legislativă introduce noi prevederi în Codul Rutier pentru a înlesni autorităților locale demararea construcției de piste speciale pentru acest tip de vehicule. Proiectul are în vedere introducerea unor standarde de proiectare a pistelor, astfel încât să fie facilitat inclusiv accesul la finanțări europene pentru astfel de piste.
Regimul articolelor pirotehnice va fi înăsprit, astfel încât vânzarea, deținerea și utilizarea produselor, la care are acces publicul larg, nu vor mai fi permise decât pentru persoane care au vârsta de cel puțin 18 ani, față de 16 ani cum prevede legea acum. Publicul larg nu va mai putea achiziționa produse precum petarde, în timp ce polițiștii locali vor primi atribuții de sancționare a încălcării legislației în domeniu.
Guvernul a aprobat joi alocarea a 3,5 milioane lei pentru transformarea Vilei Florica, din județul Argeș, în Muzeul Brătianu, premierul Orban insistând public pentru proiect având în vedere că anul acesta PNL sărbătorește 145 de ani de înființare. Vila a fost folosită pânp în prezent de Consiliul Județean Argeș, iar actualul ministru al Culturii susține că imobilul a fost lăsat gol, fără nicio piesă de mobilier, la predarea către minister.
Studenții din anii terminali vor putea accesa grant-uri de până la 100.000 de euro pentru dezvoltarea unor startup-uri în domeniilor înaltelor tehnologii, în timp ce românii din diaspora vor putea beneficia de aceeași sumă pentru înființarea de firme la întoarcerea în țară, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2489 | -0.0008 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.5480 | -0.0144 | -0.32 % |
| 1 GBP | 6.1244 | -0.0074 | -0.12 % |
| 1 CHF | 5.6210 | -0.0093 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro