
Guvernul a stabilit marți un nou termen pentru depunerea intenției de restructurare, respectiv în perioada 1 februarie - 31 martie 2020, și a decis prorogarea termenului limită pentru depunerea cererii de restructurare, conform OG 6/2019, de la 8 februarie până la 31 iulie 2020. De asemenea, a fost eliminat plafonul de 1 milion de lei, astfel încât de măsura restructurării să poată beneficia și debitorii cu restanțe mai mici de 1 milion lei la 31 decembrie 2018 și care nu au fost stinse până la data intrării în vigoare a ordonanței.
ANAF va avea obligația expresă de a ridica imediat, adică în cel mult o oră, după cât apreciază ministrul Finanțelor, popririle pe conturi bancare ale debitorilor, în situația în care contribuabilii și-au achitat datoriile scadente, precum și de a notifica, în același interval, angajatorii, prin Spațiul Privat Virtual, de încetarea executării silite.
Consiliul Concurenței și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, vor lansa un proiect de simplificare a procedurilor de autorizare și licențiere solicitate de mediul de afaceri. La lansarea proiectului, reprezentatul OCDE a punctat faptul că, în România, deschiderea unei afaceri constituie un coșmar pentru mulți. De partea cealaltă, premierul Ludovic Orban a admis că autorizarea unor noi afaceri este la cheremul unor conducători de instituții publice sau al unor funcționari care se mișcă "cu încetinitorul".
Guvernul a pregătit un proiect de hotărâre pentru alocarea a aproape 22 milioane lei comunei Mogoșoaia, în vederea elaborării și implementării Master-planului de dezvoltare a Sectorului Zero, care va include noul campus al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila și va presupune o nouă infrastructură rutieră și de transport public.
Guvernul Orban nu este de acord cu scutirea jurnaliștilor de la plata impozitului pe venit, așa cum au propus parlamentarii PSD într-o inițiativă legislativă, căreia comisia de buget din Camera Deputaților i-a întocmit raport favorabil de adoptare. Măsura este justificată de inițiatori în contextul ”situației economice foarte dificile” în care se află mass-media.
UniCredit va vinde, la începutul lunii februarie, la Londra, prin intermediul casei de licitații Christie’s, opere de artă, din colecția proprie a grupului bancar, estimate la o valoare totală de peste 1 milion de euro. Fondurile obținute vor fi folosite pentru finanțarea unor proiecte, în cadrul inițiativei Social Impact Banking (SIB), lansate anul trecut și în România.
Amenzile pentru organizarea de petreceri și tulburarea liniștii în apropierea locuințelor vor crește de câteva ori, în timp ce repetarea actelor de deranjare a liniștii locatarilor, prin zgomote, larmă, muzică sau petreceri, va fi sancționată inclusiv cu muncă în folosul comunității, potrivit unor prevederi legale care intră în vigoare, duminică, 26 ianuarie. Noua lege aduce modificări și organizării și funcționării Poliției Române, refuzul unui cetățean de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției urmând să atragă o amendă mai mare, precum și
Chiar în ziua când președintele Iohannis a trimis pentru reexaminare Parlamentului un proiect de lege care ar fi redus birocrația privind înființarea și desfășurarea activității firmelor, Guvernul Orban a transmis, la rândul său, parlamentarilor că nu susține o serie de inițiative ale acestora vizând, printre altele, încuviințarea popririlor ANAF de către instanțe, interpretarea legilor fiscale neclare în favoarea contribuabilului sau privind transparentizarea achizițiilor publice. Inițiatorii acestor proiecte sunt, în principal, parlamentari USR, dar și liberali, ba chiar actuali membri ai Guvernului Orban sau consilieri ai prim-ministrului.
Valoarea totală a schemelor de minimis în cinematografie, pentru 2020, ajunge la 1,588 milioane euro, potrivit unui memorandum aprobat luni de Guvern.
Guvernul a discutat, în ședința de luni, un proiect de ordonanță de urgență, pe care urmează să îl adopte ulterior, pentru înființarea completelor specializate pentru achiziții publice la nivelul curților de apel. Actul normativ va simplifica astfel derularea procedurilor de achiziții, din perspectiva duratei de contestare, dar va include și sancțiuni pentru funcționarii care întârzie avizarea la termen a procedurilor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2489 | -0.0008 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.5480 | -0.0144 | -0.32 % |
| 1 GBP | 6.1244 | -0.0074 | -0.12 % |
| 1 CHF | 5.6210 | -0.0093 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro