
Anul acesta au fost începute mai multe proceduri de restructurare, atât în sectorul public cât și în cel privat, care conduc inevitabil la disponibilizări.
Recomandarea noastră de astăzi, Avinyó Petillant Blanc Bio 2024, este un vin alb frizzante lejer și proaspăt, ideal pentru cei care preferă un stil tonic, floral și prietenos.
Transportul produselor farmaceutice și al dispozitivelor medicale cu temperatură controlată nu este nici pe departe la îndemâna oricui, iar specificul acestui tip de activitate este unul provocator chiar și pentru cei mai experimentați transportatori. Pharma ExpertSpedition a reușit să se impună drept una dintre cele mai mari companii din acest domeniu, în România.
Centrul de business dezvoltat de IULIUS în proximitatea Iulius Mall Cluj, format din clădirile de birouri United Business Center (UBC), își întărește statutul de hub IT de referință în Transilvania prin atragerea unor noi parteneriate.
Mălaiul extra din porumb cultivat în România și untul bio, românesc, ambele de filieră Auchan, au fost premiate la cea de-a 10-a ediție a competiției Gustul Ales 2025, organizată de RO.aliment, care recunoaște cele mai gustoase produse alimentare fabricate în România, ce îmbină calitatea cu inovația.
Recomandarea noastră de astăzi, Gran Maestro Primitivo di Manduria DOC 2023, este un vin roșu intens din sudul Italiei, cu personalitate și eleganță.
Ruberpan Valpolicella Superiore 2022 este un vin roșu sec, expresiv și rafinat, produs în regiunea Valpolicella de una dintre cele mai respectate crame din Italia.
Recomandarea noastră de astăzi, Ricasoli Chianti 2023, este un vin roșu elegant, versatil și ușor de asociat cu mesele cotidiene. Acest Chianti poartă semnătura unuia dintre cei mai respectați producători italieni.
Calea Victoriei a fost martora unui moment remarcabil odată cu iluminarea festivă a Palatului Știrbei, care a marcat nu doar începutul sezonului de sărbători, ci și lansarea oficială a celui mai ambițios proiect de luxury retail din România: TOFF Galleries.
Dragoș Dobrescu, omul de afaceri din spatele DraculaLand și fondatorul proiectului de mare anvergură, considerat un investitor imobiliar discret în România, care deține mai multe terenuri și proprietăți în București, a fost lăudat recent de presa britanică pentru primul și cel mai mare parc tematic Dracula din lume, planificat lângă București.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2523 | +0.0015 | +0.03 % |
| 1 USD | 4.5224 | +0.0042 | +0.09 % |
| 1 GBP | 6.1184 | +0.0025 | +0.04 % |
| 1 CHF | 5.5739 | -0.0109 | -0.20 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro