
Marți, 30 septembrie 2025, se desfășoară, la București, lucrările primei ediții (inaugurale) a Conferinței Naționale de Dreptul Inteligenței Artificiale, având ca temă: AI Act – cadru juridic european și model mondial de reglementare a Inteligenței Artificiale. Inițiată de Universitatea Ecologică din București (UEB) și organizată în parteneriat cu Editura Universul Juridic, în seria de reuniuni anuale specializate consacrate dezbaterii problemelor de actualitate ale diferitelor ramuri de drept, manifestarea contribuie la fundamentarea teoretică a unei noi discipline juridice în România – dreptul IA – și la cunoașterea unei reglementări unional-europene de avangardă în materia noilor tehnologii, Regulamentul (UE) 2024/1689 din 13 iunie 2024 de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială (AI Act, Regulamentul sau RIA).
Recomandarea noastră de azi, Cellier des Princes Côtes-du-Rhône 2022, este un vin roșu rubiniu, elegant și echilibrat. Obținut din Grenache (80%), Syrah (15%) și Mourvèdre (5%), vinul a fost distins cu două Medalii de Aur – la Concours Gilbert & Gaillard și Concours des Vinalies France.
AQUA Carpatica, apa minerală naturală recunoscută la nivel internațional pentru puritatea sa excepțională, semnează un parteneriat cu Federația de Tenis Peruană, devenind sponsor oficial al acesteia și al echipei naționale de tenis.
Această inițiativă este parte din demersul investițional de peste 800 de milioane de euro al companiei IULIUS de reconversie a 38 de hectare inactive și poluate din fosta platformă Oil Terminal într-un proiect mixed-use integrat de regenerare urbană.
Compania de asigurări Hellas Direct, specializată în produse digitale de asigurare auto (care în 2025 a primit premiul Quality of Services Award pentru asigurări RCA), continuă implementarea inițiativei sale de responsabilitate socială Safe Roads project, printr-o nouă intervenție, în București.
Autori: Monica Stătescu (partener), Anisia Coroamă (associate)
Envisia și Universitatea Româno-Americană lansează a 11-a cohortă a programului postuniversitar „Guvernanță Corporativă care Creează Valoare”, cu începere pe 16 octombrie 2025.
Primul test de sânge din lume pentru excluderea Alzheimer poate fi accesat de pacienții din întreaga țară în rețeaua de sănătate Regina Maria.
Creativitatea are multiple dimensiuni, iar toamna aceasta, Conferința IAA Creativity4Better 2025 le aduce împreună sub tema „Creativity Dimensions – Back to Brand”.
Vinul de azi este Scaia Garganega – Chardonnay 2024, un alb italian proaspăt și parfumat.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2356 | -0.0033 | -0.06 % |
| 1 USD | 4.5872 | -0.0059 | -0.13 % |
| 1 GBP | 6.1350 | -0.0057 | -0.09 % |
| 1 CHF | 5.6312 | -0.0209 | -0.37 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro