Autori

Parteneri Profit.ro

Parteneri Profit.ro

autor


Parteneri Profit.ro are 6864 articole

Considerații critice asupra sistemului ro-transport

După cum cunoaștem deja, începând cu anul 2022, în contextul necesității digitalizării și monitorizării în timp real a unor operațiuni ce privesc transporturi de bunuri pe cale rutieră, în România, prin Ordonanța de urgență nr. 41/2022 astfel cum a fost modificată, s-au stabilit o serie de obligații în sarcina contribuabililor care realizează achiziții intracomunitare de bunuri, după cum vom arăta în continuare.

Considerații critice asupra sistemului ro-transport
Trend Furniture accelerează expansiunea pe plan național și internațional, vizând și piața din Republica Moldova

Trend Furniture, furnizorul de soluții complete de amenajări interioare și mobilier pentru industria HoReCa, și-a propus pentru anul în curs consolidarea poziției ca furnizor relevant pentru industria ospitalității, atât la nivel național, prin extinderea rețelei de parteneri în zone turistice precum litoralul Mării Negre, Bucovina, Valea Prahovei sau Oradea, cât și la nivel internațional, continuând expansiunea cu agenți proprii, în țări precum Franța, Austria, Ungaria, Germania și Republica Moldova.

Trend Furniture accelerează expansiunea pe plan național și internațional, vizând și piața din Republica Moldova
Cum să „bați” inflația, economisind și protejându-te pentru anii care vin. Randamentele la Pilonul 2 și 3, cele mai bune performanțe de la lansare

Situația financiară pe care o vom putea avea la bătrânețe depinde mult de protecția pe care ne-o pregătim încă de acum, în condițiile în care pe sistemul public de pensii, afectat de evoluțiile demografice dramatice, nu ne putem baza decât într-o măsură tot mai precară. Pensiile private obligatorii și cele facultative sunt o modalitate de economisire care asigură venituri suplimentare celor furnizate de stat, iar randamentele obținute de fonduri până acum reușesc să ofere o protecție care acoperă mult mai mult decât inflația.

Cum să „bați” inflația, economisind și protejându-te pentru anii care vin. Randamentele la Pilonul 2 și 3, cele mai bune performanțe de la lansare
Transilvania IT Forum 2024 - 180 de participanți, 14 grei din industria globală de IT și căpitanul echipei care a adus Cupa Campionilor Europeni la București în 1986

Transilvania IT Forum, desfășurat la Sibiu, și-a încheiat cu succes cea de-a opta ediție, care a reunit nu mai puțin de 180 de participanți și 14 grei din industria IT - Dell, Cisco, HP INC, Samsung, HPE, Aruba, Brother, Epson, Jabra, Bitdefender, Zebra, APC by Schneider, Fortinet și Getac. Evenimentul, marcat de prezența unor invitați speciali și de prezentări inovative, a devenit un punct de referință pentru comunitatea IT din România.

Transilvania IT Forum 2024 - 180 de participanți, 14 grei din industria globală de IT și căpitanul echipei care a adus Cupa Campionilor Europeni la București în 1986
Uniunea Juriștilor din România, dezbatare-eveniment despre „Rolul Statului de Drept”

Uniunea Juriștilor din România, structură construită încă din anul 1989, aniversează „Ziua Justiției” joi, 27 Iunie 2024, într-un cadru istoric – Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. Atunci când „orologiul” va bate ora 15:00, toți cei prezenți vor lua parte la dezbaterea științifică pe tema „Statul de Drept între realitate și dezinterat”.

Uniunea Juriștilor din România, dezbatare-eveniment despre „Rolul Statului de Drept”
29.000 de tone de ambalaje SGR predate de RetuRO către reciclatori în primele 6 luni de funcționare a programului

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, informează că în primele 6 luni de funcționare a programului a predat către reciclatori 29.000 de tone de ambalaje SGR, ceea ce reprezintă aproximativ 85% din cantitatea de ambalaje returnate și colectate de la consumatori. Din cantitatea colectată și trimisă către stațiile de reciclare, aproximativ 90% a fost direcționată către operatori locali, urmărind principiul bottle-to-bottle, care asigură că materia primă secundară ajunge în același tip de produs din care a provenit.

29.000 de tone de ambalaje SGR predate de RetuRO către reciclatori în primele 6 luni de funcționare a programului
WIN Gallery vă invită să descoperiți „Cultul Detaliului”, noua expoziție personală a lui Horia M. Roșca, un remarcabil artist de origine română stabilit in Germania de peste trei decenii

Vernisajul expoziției „Cultul detaliului” a avut loc pe 18 iunie, în cadrul celei de-a doua ediții a evenimentului „Art & Business: WIN-WIN”, susținut de șapte camere de comerț bilaterale și PRIA Events. Lucrările pot fi admirate si achiziționate până pe 6 septembrie 2024.

WIN Gallery vă invită să descoperiți „Cultul Detaliului”, noua expoziție personală a lui Horia M. Roșca, un remarcabil artist de origine română stabilit in Germania de peste trei decenii
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.2348 -0.0008-0.02 %
1 USD4.5974 +0.0102+0.22 %
1 GBP6.1215 -0.0135-0.22 %
1 CHF5.6297 -0.0015-0.03 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read