Autori

Ray Dalio spune un lucru simplu și incomod: în istoria marilor puteri, forța financiară (capacitatea de a-ți depăși rivalii prin resursele pe care le ai sau obții) a fost întotdeauna una dintre cele mai importante forme de putere.

În momentele de criză sau de oboseală colectivă, politica are un reflex aproape mecanic: caută soluții în instituții, în proceduri, în pachete de măsuri.

Davos nu mai este demult doar un loc de networking sau un ritual anual al elitelor globale.

Pentru generația mea, promisiunea de bază a României era simplă și puternică: ai carte, ai parte.

România economică trăiește într-o stare aproape permanentă de alertă. Titlurile curg săptămânal: „s-a închis o fabrică”, „s-au pierdut sute de locuri de muncă”, „un investitor străin își mută producția”. Sunt reale, sunt dureroase și nu trebuie cosmetizate. Dar ele spun doar o parte din poveste.

În ultimii ani, România a intrat într-o etapă în care familiile de business devin actori tot mai vizibili, mai sofisticați și mai prezenți internațional.

Există o metaforă care descrie foarte bine generația nouă de campioni tehnologici ai României: ghepardul.

România traversează o perioadă în care veștile proaste sunt mai rapide decât reacția guvernamentală. Aproape săptămânal aflăm despre închideri de fabrici, restructurări, concedieri, în timp ce veștile bune – investiții noi, parcuri industriale extinse, anunțuri de angajări – există dar apar abia lunar.

Patriotismul economic revine în România nu ca slogan, ci ca realitate strategică.

Potențialul României este un subiect dezbătut de ani buni, adeseori într-un context negativ al unui potențial ratat.