Autori

Există o Românie despre care vorbim în fiecare zi. România deficitului, a infrastructurii precare, a administrației care agasează cetățeanul, a demografiei din ce în ce mai dificile, a scandalului politic permanent. Este o Românie reală, despre care merită cu siguranță vorbit.

Următorul avantaj competitiv al României nu se va construi doar la București. Se va construi în județe.

Fiecare generație speră să ofere următoarei ceea ce ei i-a lipsit: mai multe oportunități, mai puține limitări, conexiuni mai bune și, poate, un drum ceva mai lin prin viață.

Sectorul privat românesc are toate motivele să fie mândru de ceea ce a construit în ultimele trei decenii și jumătate.

Există un tip de avantaj strategic pe care niciun stat nu îl poate cumpăra și pe care puține țări îl mai au: prietenia istorică.

România traversează o perioadă paradoxală. Ne certăm obsesiv despre cum tăiem o plăcintă bugetară deja prea mică, în loc să discutăm serios despre cum o facem mai mare.

România traversează în această perioadă una dintre cele mai importante alegeri din ultimele decenii. În ciuda a ce ni se spune în fiecare zi, în plină criză politică, nu discutăm aici despre o alegere strict politică.

Există generații antreprenoriale care cresc în perioade de stabilitate și generații care sunt obligate să crească în vremuri de furtună.

Indiferent dacă vorbim despre o formare la finalul lunii mai sau, cel târziu, la început de iunie, noul guvern al României va intra direct într-un test de stres.

Există o explicație comodă, repetată aproape reflex în spațiul public: relația tensionată dintre stat și mediul de afaceri ar fi, în esență, o problemă de comunicare. Dacă guvernul ar explica mai bine reformele, dacă ar „vinde” mai eficient măsurile, dacă ar avea o narațiune mai coerentă, atunci lucrurile s-ar regla. Este o explicație liniștitoare. Dar este, în mare măsură, greșită.