
Mihai Simiuc relansează brandul Frufru, de această dată în propria rețea de magazine OTOTO.
Compania canadiană Leading Edge Materials, proprietara uneia dintre cele mai mari mine de grafit din lume și care a primit în 2023 licența de explorare pentru perimetrul de minereu polimetalic Bihor Sud, lansează acum forajul de explorare pe această zonă.
Garanti Bank a câștigat, în primă instanță, litigiul cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, fiind anulate sancțiunile aplicate de instituția de stat cu acuzația că banca și-ar fi înșelat clienții care au luat credite cu rate în anuități.
Grupul francez Lactalis a semnat actele prin care închide producția în unitatea din Miercurea Ciuc și concediază cei 95 de angajați, operațiune decisă în vara acestui an.
Compania olandeză AkzoNobel, cu producție în România, va elimina aproximativ 2.000 de locuri de muncă în întreaga lume, pentru a reduce costurile și a îmbunătăți eficiența.
CVC Capital Partners, una dintre cele mai importante firme de private equity, pregătește o ofertă publică inițială a Zabka Group, pe care îl are în portofoliu, în ceea ce ar putea fi cea mai mare astfel de operațiune din Polonia din ultimii trei ani.
Lanțul britanic de restaurante de Fish & Chips Harry Ramsden’s, pe piață din 1928, a decis să înceapă expansiunea internațională prin sistem de franciză, România fiind pe lista de priorități datorită slabei competiții locale relevante pe acest segment de restaurant, relevă datele analizate de Profit.ro.
Digi Communications, compania care deține operatorul telecom RCS&RDS, a amânat lansarea serviciilor în Belgia, anunțată inițial pentru această vară, transmițând acum, la Bruxelles, că intenționează în continuare să-și implementeze propria rețea de fibră optică, cu scopul de a deservi toate orașele mari și aproximativ 2 milioane de gospodării belgiene în 5 ani, dar că este încă în faza de testare, relevă datele analizate de Profit.ro.
Începând cu anul 2005, România a devenit centru regional pentru operațiunile comerciale ale grupului Michelin
Brandul de cosmetice Rituals, cu peste 10.000 de angajați în 43 de țări din întreaga lume și având în portofoliu circa 800 de produse, intră în România cu un magazin propriu.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | +0.0019 | +0.04 % |
| 1 USD | 4.4112 | +0.0026 | +0.06 % |
| 1 GBP | 5.7902 | +0.0186 | +0.32 % |
| 1 CHF | 5.4466 | -0.0199 | -0.36 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro