
Taxa auto deja plătită de șoferi și care trebuia restituită acestora într-un interval de 5 ani nu va mai fi dată înapoi, deoarece ordonanța care permitea rambursarea a fost anulată de la 1 februarie. Ordonanța impunea plata taxei de timbru, dar și restituirea banilor deja achitați. Cum timbrul de mediu a fost anulat din această lună, și restituirea banilor este anulată.
Unul dintre cei mai mari furnizori și traderi de energie electrică din România, Transenergo Com, controlat de soții Rada și Nelu Coman, cu datorii care au depășit 100 de milioane de euro la finalul anului 2015, a intrat în insolvență, la propria cerere, anunțată anterior de Profit.ro, acceptată acum de tribunal. Compania și-a cerut insolvența înainte ca tribunalul să apuce să decidă în privința cererii formulate în acest sens, mai devreme, de Met Romania Energy Trade, filiala din România a grupului elvețian MET Holding, deținut de grupul ungar MOL, dar care a primit termen abia pentru luna martie.
Draftul Legii prevenției, extrem de important pentru mediul de business, în forma redactată de ministrul pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu, până la anunțul acestuia privind demisia, impune inspectorului fiscal să îl informeze pe antreprenor că poate fi sancționat mai blând pentru neregulile descoperite și să îi acorde acestuia dreptul de a alege între sancțiuni.
Experții Comisiei Naționale de Prognoză au urcat prognoza de creștere PIB pe 4 ianuarie, după ce au văzut că programul de guvernare este aprobat și sunt deja promovate măsuri de reducere a fiscalității, a declarat pentru Profit.ro președintele CNP, Ion Ghizdeanu.
Un grup de manifestanți din Piața Victoriei aruncă cu sticle, cu torțe și cu petarde spre jandarmi, la ora transmiterii acestei știri.
Premierul Sorin Grindeanu le-a transmis președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, o scrisoare în care argumentează contextul și rațiunile ordonanțelor privind grațierea și de modificare a Codului penal, afirmând că el doar pune în acord legislația română cu prevederile comunitare și invocând și decizii ale Curții Constituționale.
Noua procedură pentru înregistare în scopuri de TVA a fost publicată în această seară în Monitorul Oficial.
Cei peste 100 de tineri specialiști în IT și comunicare, care au fost cooptați de fostul Guvern într-un program încă în derulare, prin care primesc burse pentru a crea soluții de îmbunătățire a administrației și debirocratizare, anunță că refuză să își continue activitatea sub coordonarea actualului Guvern și a echipei sale de miniștri, din cauza ordonanțelor aprobate de actualul Executiv și care schimbă Codurile penale.
Intervalul în care firmele vor putea beneficia, o singură dată pentru fiecare contravenție, de îngăduința inspectorilor Fiscului, nefiind amendate fără să le fi cerut anterior un plan de conformare, a fost redus de la 5 ani la 3 ani, măsura fiind încă în stadiul de proiect.
Amenzile aplicate pentru încălcarea regulilor de circulație vor crește de astăzi, odată cu majorarea cu 200 de lei a salariului minim, indicator de care acestea sunt strâns legate. În prezent, un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0893 | -0.0013 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.3849 | -0.0187 | -0.42 % |
| 1 GBP | 5.7849 | -0.0309 | -0.53 % |
| 1 CHF | 5.4481 | -0.0113 | -0.21 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro