
Vila Vintilă Brătianu din București, în care România a semnat Convenția prin care a acceptat să intre în Primul Război Mondial alături de Antanta, a fost scoasă din nou la vânzare, după doi ani, dar la un preț redus cu 2 milioane de euro, la 3,9 milioane de euro, comparativ cu precedenta tentativă de vânzare.
Doar puțin peste 14.000 dintre firmele înființate imediat după Revoluție mai funcționează în prezent, cele mai multe în București și cele mai puține în zona de Vest, în principal în comerț și imobiliare. Printre supraviețuitorii tranziției de la comunism la capitalism, traversând atât Epoca de Aur a consumului, cât și criza economică, se află mai ales buticuri și magazine de cartier cu clienți fideli, dar și nume cunoscute de companii, precum Electrolux, IMGB, Aeroteh, Mobila, Pipera, Victoria.
Marius Nica, fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Ponta, și Aurel Moțiu, secretar de stat în Ministerul Justiției tot în Guvernul Ponta, au fost numiți, miercuri, de premierul Dacian Cioloș în structura actualului Cabinet. Nica va fi secretar general în Ministerul Fondurilor Europene, iar Moțiu va fi reinstalat secretar de stat la Justiție.
Regulile de funcționare Schengen trebuie rediscutate, iar România are șansa să adere la acest spațiu măcar prin transportul aerian, într-o primă etapă, dacă poate îndeplini toate condițiile de securitate la frontieră, a fost mesajul primit miercuri, la Paris, de către premierul Dacian Cioloș din partea președintelui francez Francois Hollande. Cioloș se întoarce însă la București cu o veste și pentru președintele Iohannis: Hollande vine în acest an în România !
Normele legale care împiedică organele penale să blocheze contul de insolvență sau activele unei firme suspectate de infracțiuni cu prejudicii, după intrarea în insolvență, vor fi eliminate, iar neachitarea datoriilor curente va atrage rapid falimentul. În același timp, o firmă care își cere intrarea în insolvență nu va mai putea propune administratorul/lichidatorul.
Polyana Cristescu, fosta soție a lui Nicu Ceaușescu, unul dintre cei doi fii ai dictatorului Nicolae Ceaușescu, și producătorul american de la Hollywood Donald Kushner, realizator al unor filme precum 7 Seconds, Andre, Tron, Legacy, Blitz și Monster (premiat cu Oscar), vor conduce Studiourile Media Pro din Buftea, cumpărate la sfârșitul anului trecut de către omul de afaceri și regizorul Bobby Păunescu.
Criteriul de atribuire "calitate-preț" la atribuirea contractelor de achiziții publice va fi obligatoriu în cazul prestațiilor intelectuale, precum cele de consultanță/asistență tehnică, elaborare studii, proiectare, supervizare, aferente unor proiecte de complexitate ridicată, iar oferta câștigătoare va fi selectată prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare, în care ponderea alocată factorului "preț" nu poate fi mai mare de 40%.
Firma de construcții Tel Drum, prezentată în presă ca fiind "patronată din umbră" de actualul președinte al PSD, Liviu Dragnea, ipoteză negată repetat de acesta, și-a completat obiectul de activitate, cel de lucrări de construcții de drumuri și autostrăzi, cu vânătoarea și prinderea în capcane a animalelor sălbatice.
Firmele care produc afișe electorale, materiale de propagandă online, cercetări sociologice sau închiriază spații pentru evenimente înaintea alegerilor vor primi bani din partea partidelor în limita unui plafon care nu va putea depăși 30-50% din totalul cheltuielilor electorale, limite introduse de Guvern în legislația care reglementează finanțarea partidelor.
Miniștrii, secretarii de stat și alți demnitari care nu dețin locuințe în București își vor deconta cheltuielile de cazare în locuințele de serviciu RA-APPS în limita aceluiași plafon, aplicat anul trecut, Guvernul hotărând să respingă propunerea regiei de majorare a cuantumului decontat și stabilind, mai mult, că întregul proces de calcul al sumelor decontate trebuie reevaluat.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2391 | +0.0052 | +0.10 % |
| 1 USD | 4.5710 | +0.0126 | +0.28 % |
| 1 GBP | 6.0505 | +0.0127 | +0.21 % |
| 1 CHF | 5.6731 | -0.0073 | -0.13 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro