
Guvernul Ponta a preluat puterea în urmă cu trei ani, primăvara anului 2012, cu sprijinul PNL, într-o coaliție denumită Uniunea Social-Liberală, după ce Cabinetul Boc a demisionat tot în urma unor manifestații de stradă, iar Guvernul Ungureanu a căzut în Parlament după doar trei luni, prin moțiune de cenzură.
Construcția bugetului anul viitor este blocată după ce Guvernul și-a depus mandatul, deoarece prognoza de venituri și cheltuieli trebuie asumată de noul Cabinet. Nici alte proiecte extrem de importante inclusiv pentru mediul de afaceri, precum Legea salarizării, a redevențelor și a dialogului social, nu mai pot fi finalizate de actualul Executiv. Viitorul Guvern va decide și continuarea sau oprirea programelor Prima Casă și Prima Mașină, dar și eventuala încheiere a unui nou acord cu FMI.
Victor Ponta a anunțat că și-a depus mandatul din funcția de prim-ministru, implicit și pe cel al Guvernului, dar că își va continua activitatea în această funcție până la formarea noului Cabinet. El afirmă că speră ca demisia sa să satisfacă așteptările persoanelor care au protestat, marți seara, în București și în alte orașe.
Marius Dunca a fost demis de la conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) de către premierul Victor Ponta, după ce a afirmat că inspectorii au fost în control la clubul Colectiv cu o zi înainte de incendiu, dar nu au găsit pe nimeni, așa că au lăsat doar o invitație la discuții. Dunca a aflat de la jurnaliștii Profit.ro că nu mai conduce ANPC.
Căutările online, pe motorul Google, de extinctoare, pentru cumpărare, au crescut de la zero începând de sâmbătă, după incendiul din clubul Colectiv, și au atins un nivel ridicat marți, când Guvernul a dispus închiderea cluburilor și a restaurantelor care nu respectă condițiile de prevenire a incendiilor.
Cluburile, barurile, restaurantele, magazinele, cinematografele, teatrele, expozițiile culturale, dar și unitățile din turism, în suprafață mai mare de 200 metri pătrați, vor fi închise dacă numărul de clienți autorizat este depășit cu peste 10%.
Guvernul a făcut un pas înapoi după ce Profit.ro a anunțat că salariile angajaților din aparatul central al Finanțelor vor crește cu 62% din noiembrie, ceea ce i-a determinat pe salariații din direcțiile financiare teritoriale să intre în grevă.
Angajații agențiilor de mediu din întreaga țară, care eliberează autorizații de mediu pentru proiectele de investiții pe plan local ale firmelor, vor intra în grevă japoneză până pe 13 noiembrie, nemulțumiți că Guvernul a decis majorarea salariilor doar pentru angajații din aparatul central al Finanțelor, decizie anunțată în premieră de Profit.ro.
Angajații Direcțiilor de finanțe la nivel național au declanșat o grevă spontană. Lor li s-au alăturat angajații din numeroase primării din întreaga țară, inclusiv o parte din personalul primăriei municipiului București, nemulțumiți că salariile au fost majorate recent de Guvern doar pentru cei din administrația centrală.
Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a cerut Finanțelor să îi dea în administrare sediile Grivco, Intact și ale televiziunilor Antena 1 și Antena 3, imobile care i-au aparținut lui Dan Voiculescu, invocând lipsa de spațiu la minister. La scurt timp după solicitare, conform unui document obținut de Profit.ro, la nivelul Guvernului a fost redactat un proiect de hotărâre în acest sens.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2405 | -0.0019 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.5425 | -0.0019 | -0.04 % |
| 1 GBP | 6.1382 | +0.0014 | +0.02 % |
| 1 CHF | 5.5896 | -0.0131 | -0.23 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro