
Filiala Romgaz Black Sea Limited a Romgaz și OMV Petrom dețin câte 50% din drepturile și obligațiile aferente concesiunii Neptun Deep, OMV Petrom având calitatea de operator al perimetrului petrolier, preluată de la americanii de la ExxonMobil.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) demarează faza 2 de extindere și modernizare a bazei militare aeriene Câmpia Turzii, folosită de avioane multirol F-16 și de drone MQ-9 Reaper, în baza unui caiet de sarcini clasificat drept ″secret de serviciu″, relevă date analizate de Profit.ro.
Hidroelectrica nici nu recunoaște integral dreptul de proprietate al familiei Banffy asupra terenurilor ce trebuie expropriate și a deschis procese în justiție în care cere anularea parțială a actelor care atestă acest drept. Însă pentru a accelera finalizarea hidrocentralei, este pregătită exproprierea și despăgubirea proprietarilor, fără a se mai aștepta deznodământul proceselor.
Proiectul face parte din planul de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia, aflat în întârziere semnificativă.
Poetul, publicistul, realizatorul TV și antreprenorul Mircea Dinescu, alături de partenerii săi, au vândut firma pe care au inițiat, după cum a relatat Profit.ro, un proiect de parc fotovoltaic cu putere instalată de peste 17 MW.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de stat prin ministerul de resort, demarează, după peste 3 ani de la inițiere, un proiect-pilot de construire a unui parc fotovoltaic plutitor pe Olt, cu putere instalată de 10 MW.
Compania Mass Global Energy Rom, a antreprenorului iordanian Ahmad Ismail Saleh și a familiei sale, dezvoltatorul proiectului noii centrale electrice pe gaze naturale de peste 1.700 MW de la Mintia, de pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, a încheiat contract de racordare la rețeaua de transport al energiei a noii unități de producție de electricitate.
Ministrul căruia i s-a cerut plecarea declarase anterior că Republica Moldova a discutat cu România la nivel politic, începând din luna iunie, încheierea unui contract de livrare de gaze naturale peste Prut la preț preferențial, discuțiile fiind finalizate după alegerile prezidențiale din Basarabia.
Modificarea legislativă de ultimă oră a fost semnată de Guvern, relevă datele Profit.ro.
Declarația a fost făcută în contextul în care autorităților de la Chișinău li s-a reproșat în ultima perioadă, pe plan intern, că nu au achiziționat și stocat cantități suficiente de gaze pe perioada verii, la prețuri mai avantajose decât cele din prezent, pentru consumul din sezonul rece.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2327 | -0.0021 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.5909 | -0.0065 | -0.14 % |
| 1 GBP | 6.1208 | -0.0007 | -0.01 % |
| 1 CHF | 5.6344 | +0.0047 | +0.08 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro