Autori

Adi Mosoianu

Adi Mosoianu

Contact

Adi Mosoianu are 6284 articole

SUA, Canada și Italia vor finanța construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă cu peste 6 miliarde euro. Creditele vor fi garantate 100% de statul român

Statele Unite, Canada și Italia vor finanța proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă cu peste 6 miliarde euro, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, confirmând informația publicată anterior de Profit.ro potrivit căreia principalul contract al proiectului a fost elaborat și este gata de semnare, fiind desemnat și consorțiul care va executa lucrările.

SUA, Canada și Italia vor finanța construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă cu peste 6 miliarde euro. Creditele vor fi garantate 100% de statul român
Tranzacție - Unul dintre cei mai mari producători de panouri solare din Turcia, care voia fabrică în România, a pus frână și ″virează″ spre producția de energie, preluând 5 proiecte locale de parcuri fotovoltaice

Compania turcă Alfa Solar Enerji, listată la Bursa din Istanbul în urmă cu 2 ani, unul dintre cei mai mari producători de panouri solare din Turcia, a pus frână planului său inițial de a construi o fabrică de profil în România, anunțat de Profit.ro în toamna lui 2023, și a investit în schimb în preluarea mai multor proiecte românești de parcuri fotovoltaice, prin achiziția firmelor locale dezvoltatoare.

Tranzacție - Unul dintre cei mai mari producători de panouri solare din Turcia, care voia fabrică în România, a pus frână și ″virează″ spre producția de energie, preluând 5 proiecte locale de parcuri fotovoltaice
Companiile energetice românești pot testa în Republica Moldova tehnologii noi, nereglementate, în ″poligoane legislative″ cu derogări ad-hoc de la normele în vigoare

Miniștrii Energiei din România și Republica Moldova au semnat un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de parteneriate și promovarea inovării în domeniul energiei, care prevede că părțile semnatare ″vor depune eforturi în vederea asigurării unui mediu competitiv și inovator în sectorul energiei și a tehnologiilor curate″ pe ambele maluri ale Prutului.

Companiile energetice românești pot testa în Republica Moldova tehnologii noi, nereglementate, în ″poligoane legislative″ cu derogări ad-hoc de la normele în vigoare
ELCEN vrea să stocheze energia electrică produsă în cogenerare cu căldura destinată populației Capitalei, pentru a nu mai plăti dezechilibre când cererea și prețul sunt mici

Vara trecută, ELCEN a produs și vândut curent electric și la prețuri negative. Practic, compania a plătit cumpărători care să îi preia electricitatea generată, neputând să oprească producția în cogenerare, întrucât asta ar fi însemnat să nu mai livreze energie termică pentru apa caldă a bucureștenilor.

ELCEN vrea să stocheze energia electrică produsă în cogenerare cu căldura destinată populației Capitalei, pentru a nu mai plăti dezechilibre când cererea și prețul sunt mici
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.2327 -0.0021-0.04 %
1 USD4.5909 -0.0065-0.14 %
1 GBP6.1208 -0.0007-0.01 %
1 CHF5.6344 +0.0047+0.08 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read