
Proiectul construirii secțiunii de pe teritoriul României a liniei electrice aeriene (LEA) de 400 kV Suceava-Bălți, care ar urma să fie a doua interconexiune de înaltă tensiune între sistemele energetice naționale ale României și Republicii Moldova, după Isaccea-Vulcănești, a fost declarat astăzi proiect de importanță națională, prin hotărâre a Guvernului.
O singură ofertă actuală de furnizare de gaze naturale pentru clienții noncasnici prevede un preț final facturat egal cu plafonul valabil până la liberalizarea de la 1 aprilie 2026, de 0,37 lei/kWh, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Două instituții de stat din SUA ar putea acorda finanțări în valoare totală de până la circa 7,6 miliarde dolari pentru implementarea proiectului centralei nucleare de 462 MW de la Doicești, județul Dâmbovița, la care ar urma să fie utilizată tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR) brevetată de compania americană NuScale, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Necaluxan Solthree, subsidiară românească a Astronergy Solar, divizie olandeză a grupului chinez Chint, fondat în 1984 și specializat în soluții energetice smart, inclusiv în producția de panouri, celule și module fotovoltaice, a început operarea comercială a unui parc fotovoltaic cu putere instalată de peste 31 MW, amplasat în comuna Slătioara, din județul Vâlcea.
Creditul de până la 57,2 milioane de dolari pe care banca americană de stat Exim Bank US, principala agențe de credit de export a Statelor Unite, a convenit să îl acorde către EnergoNuclear SA, compania de proiect controlată integral de societatea românească de stat Nuclearelectrica (SNN) prin care este implementat planul construirii noilor unități 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, va fi folosit pentru plata serviciilor prestate în cadrul proiectului de inginerii americani ai uneia dintre cele mai vechi firme de profil din lume, fondată de un partener al pionierului electricității Thomas Edison.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că ia în calcul limitarea exporturilor de kerosen ale României, dacă situația o va impune, însă a precizat că nu există deocamdată o decizie finală în acest sens.
Prima turbină de la noua centrală de producție de energie electrică pe gaze naturale Mintia, cu capacitate instalată de peste 1.700 MW, care va fi cea mai mare de profil din UE dezvoltată pe un singur amplasament, ar putea fi pusă sub tensiune luna viitoare, a anunțat operatorul sistemului energetic național, Transelectrica.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, vrea să-și vândă participația minoritară deținută la o firmă controlată de gigantul multinațional al serviciilor petroliere Schlumberger, relevă datele analizate de Profit.ro.
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) consideră ca fiind neconstituțional și contrar legislației UE un proiect de lege inițiat de zeci de deputați și senatori din coaliția de guvernare, plus unul din opoziție, care stipulează că CSAT va putea declara prin hotărâre că unele proiecte de hidrocentrale sunt ″de securitate națională″, iar acest statut le va acorda multiple și ample derogări de la legislația urbanistică, din construcții, a exproprierilor, a achizițiilor publice, de protecție a mediului, a apelor, forestieră, agricolă, fiscală și a accesului terților în zonele amplasamentelor.
Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă sprijinul public pe care România intenționează să îl acorde pentru retehnologizarea și prelungirea duratei de viață a Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2557 | +0.0020 | +0.04 % |
| 1 USD | 4.5316 | +0.0152 | +0.34 % |
| 1 GBP | 6.1216 | +0.0038 | +0.06 % |
| 1 CHF | 5.5628 | -0.0079 | -0.14 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro