
Glencore, gigantul mondial al comerțului cu mărfuri, a ales România ca loc al unui nou hub IT al diviziei sale Inatech, specializată în managementul riscului în tradingul cu energie, cinci dezvoltatori locali urmând să lucreze în București la noile versiuni ale aplicației de trading cu petrol Techoil a Inatech.
Iarna trecută, din cauza consumului mare determinat de temperaturile scăzute și a reducerii livrărilor Gazprom, cantitatea de gaze din sistemul național de transport a scăzut timp de mai multe zile sub limita de funcționare la parametri normali a acestuia, iar Transgaz a fost nevoită să cumpere de urgență gaze de pe piața spot pentru a-l echilibra.
Enel România a inclus un spațiu de 230 metri pătrați din clădirea de birouri Day Tower din zona Pieței Unirii, de lângă Tribunalul București, aflată în construcție, pe o listă oficială a sediilor companiei pentru care intenționează să contracteze servicii centralizate de mentenanță, management și control, utilizator al spațiului respectiv fiind indicat furnizorul de energie electrică Enel Energie Muntenia.
Romania Hypermarche, principala companie locală prin care sunt derulate operațiunile din România ale retailerului Cora, din grupul franco-belgian Louis Delhaize, a raportat un profit net de 3,74 milioane lei pentru 2017, după 4 ani consecutivi în care a cumulat pierderi totale de peste 85 milioane lei.
"În business-ul de operare a serviciilor de apă din Europa Centrală și de Est, majorarea de venituri a fost determinată de o ușoară creștere a volumelor vândute și de tarifele mai mari din toate țările din regiune (Bulgaria, Cehia, România și Slovacia)", se arată în raportul trimestrial al Veolia. Per total, veniturile Veolia în regiune au crescut cu circa 6% în primul trimestru al anului, la peste 945 milioane euro.
În funcție de rezultatul testului de cerere, Transgaz va lua la rândul său decizia de a investi sau nu în proiectul conductei subterane Tuzla-Podișor, care ar urma să facă legătura pe țărm dintre perimetrele offshore de gaze naturale din Marea Neagră și sistemul național de transport, investiție de peste 278 milioane euro.
Cornelius Roșiianu, în vârstă de 72 de ani își are domiciliul în orașul Voluntari. A fost ales consilier județean la Ilfov pe listele PSD la alegerile locale din vara lui 2016. Fostul crainic TVR a participat, tot pe listele PSD, dar fără succes, și la alegerile parlamentare din toamna anului respectiv, vizând un fotoliu de senator.
Mai mulți parlamentari PSD au elaborat un proiect de modificare a legislației privind drumurile publice, care prevede că drumurile de interes național ce reprezintă variante de ocolire a municipiilor pot constitui proprietate publică a unităților administrativ teritoriale și pot fi trecute din proprietatea administrației centrale în cea a primăriilor în mod automat, la cererea acestora din urmă, fără să fie nevoie de hotărâri de guvern în acest sens pentru fiecare obiectiv în parte.
Proprietarii producătorului de contoare de consum de energie și gaze AEM SA Timișoara și ai furnizorului de servicii de iluminat Luxten Lighting Company au ajuns la un acord potrivit căruia deținerile la cele două companii ale unora dintre acționari vor fi preluate de către AEM, în vederea acoperirii unor pierderi ale companiei.
Senatul a respins, joi, proiectul de lege prin care companiile cu cifră de afaceri anuală mai mică de 100 milioane euro, cu excepția celor din București și Ilfov, care încasează venituri din exportul bunurilor realizate prin activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, ar putea beneficia de la 1 ianuarie 2019 de o cotă de impozit pe profit redusă, de doar 5%, pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii încasărilor din exporturi în totalul veniturilor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2473 | +0.0034 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5595 | -0.0137 | -0.30 % |
| 1 GBP | 6.1332 | +0.0125 | +0.20 % |
| 1 CHF | 5.6420 | +0.0233 | +0.41 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro