
Aceasta a respins cererea României de anulare a solicitării fraților Micula, cetățeni suedezi, privind recunoașterea și punerea în executare a a deciziei din 2013 a ICSID, prin care statul român a fost obligat la plata de despăgubiri de circa 250 milioane dolari pentru încălcarea tratatului bilateral de protejare reciprocă a investițiilor dintre România și Suedia.
KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului energetic kazah de stat KazMunayGas, susține că deține o hotărâre dictată de o instanță de arbitraj din Olanda prin care moștenitorii lui Dinu Patriciu au fost obligați să-i plătească despăgubiri de 200 milioane dolari, în urma unui litigiu generat de preluarea Rompetrol de la Patriciu în perioada 2007-2009. Suma este identică cu cea pe care KMG International se angaja în 2013, prin memorandumul semnat cu autoritățile de la București, să o plătească statului român contra unei participații de 26,69% din acțiunile Rompetrol Rafinare, ca parte a unei înțelegeri mai complexe destinate rezolvării problemei datoriilor istorice ale Rompetrol față de statul român.
Șeful diviziei românești a grupului german de energie și utilități E.ON, Frank Hadjdinjak, a declarat, într-o conferință de presă, că autoritățile românești trebuie să se decidă ce vor, respectiv doar reducerea prețurilor plătite de consumatori la energie și gaze naturale sau servicii bune de distribuție, care pot fi asigurate doar prin investiții, ce trebuie stimulate prin tarifele reglementate.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea depusă în aprilie de Rompetrol Rafinare, compania sa mamă KMG International și o altă firmă din grup, Oilfield Exploration Business Solutions, de ridicare a sechestrului impus de DIICOT în urmă cu 2 ani, în aprilie 2016, pe rafinăria Petromidia și pe alte active ale celor 3 companii, în dosarul penal Rompetrol 2, în care estimarea inițială a prejudiciului se ridica la aproape 770 milioane dolari.
Ministerul Energiei deține participații minoritare de 31,82% din acțiunile furnizorului de energie și gaze naturale E.ON Energie și de 13,51% din capitalul operatorului de distribuție Delgaz Grid.
Senatul a preluat amendamentele avute în vedere inițial de comisia de Industrie de la Cameră prin care producătorul de energie Electrocentrale București (ELCEN), furnizorul de agent termic al RADET, ar putea căpăta posibilitatea legală de a se alimenta cu gaze naturale prin racordare directă la sistemul național de transport al operatorului de profil Trangaz.
După ce a renunțat la cele două concesiuni de perimetre petroliere pe care le deținea în Polonia, compania vrea acum să abandoneze și două dintre cele trei perimetre concesionate în Slovacia, din cauza opoziției locuitorilor din zonă și a organizațiilor ecologiste locale, dar și a lipsei de sprijin din partea autorităților de la Bratislava.
Compania canadiană Leading Edge Materials, specializată în exploatarea mineralelor și metalelor rare și care deține în Suedia una dintre cele mai mari mine de grafit din lume, a convenit intrarea pe piața românească prin preluarea a 51% din capitalul firmei locale LEM Resources SRL.
Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici care nu și-au schimbat furnizorii și nu au trecut în piața liberă va scădea în medie la nivelul țării, de la 1 iulie, cu 3,53%, a anunțat Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Ministerul Energiei, care deține 80% din acțiunile Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a decis în AGA companiei ca aceasta să distribuie dividende în valoare de circa 1,13 miliarde lei, reprezentând 90% din profitul net contabil înregistrat de companie în 2017, respingând propunerea acționarului minoritar Fondul Proprietatea, care voia ca societatea să cedeze ca dividende întreg profitul pe anul trecut, plus 1 miliard de lei din rezerve, adică în total aproape 2,36 miliarde lei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2473 | +0.0034 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5595 | -0.0137 | -0.30 % |
| 1 GBP | 6.1332 | +0.0125 | +0.20 % |
| 1 CHF | 5.6420 | +0.0233 | +0.41 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro