
Ministerul Energiei vrea să închirieze de la 1 aprilie, pe o perioadă de 9 luni, un imobil în București, în suprafață de circa 1.225 mp, în care să funcționeze Organismul Intermediar pentru Energie (OIE), instituția responsabilă cu implementarea și monitorizarea proiectelor cu fonduri UE în domeniu, ministerul fiind dispus să plătească în acest scop o chirie de până la 24.000 euro pe lună, TVA inclusă.
Directorul general al OMV, compania-mamă a OMV Petrom, însoțit de ministrul austriac de Finanțe, va merge pe 1 aprilie în Rusia, la Sankt Petersburg, a declarat, pentru Reuters, un purtător de cuvânt al OMV, în contextul în care grupul austriac încearcă să ajungă la o înțelegere cu gigantul rus Gazprom privind un schimb de active.
Ambasada României la Bruxelles a întreprins de urgență demersurile legale pe lângă autoritățile belgiene pentru a obține informații suplimentare cu privire la exploziile de marți din capitala Belgiei și la cetățenia persoanelor afectate de acestea. Cu doar o zi în urmă, ministrul român de Externe, Lazăr Comănescu, a felicitat guvernul federal belgian pentru succesul înregistrat în aceste zile în lupta împotriva terorismului.
Curtea de Conturi a constatat că Oil Terminal, companie controlată de statul român, a omis să plătească, în perioada 2014-2015, impozit pe construcții speciale și impozit local pentru un număr de 570 de clădiri aflate în patrimoniul său, înregistrându-le în contabilitate fără valoare, deși le utiliza pentru obținerea de beneficii economice, a anunțat Oil Terminal, într-o informare remisă Bursei de Valori București.
Hidroelectrica, producătorul de energie hidro controlat de statul român, aflat încă în insolvență, a câștigat în instanță încă un proces cu o firmă de trading de energie care a cerut companiei despăgubiri pentru diminuarea cantității de energie livrată de către Hidroelectrica, ca efect al aplicării clauzei de forță majoră din contractele cu clienții, din cauza secetei din anii 2011 și 2012.
Complexul Energetic Hunedoara, aflat în insolvență, nu poate fi salvat de la faliment decât printr-o decizie politică de ștergere a datorilor companiei față de statul român,, prin preluarea de către acesta a exploatărilor miniere ale Complexului în contul creanțelor deținute și constituirea lor într-o societate de închidere a minelor care să beneficieze de ajutor de stat, consideră administratorul judiciar al CE Hunedoara.
Bucureștiul s-ar putea confrunta cu probleme de alimentare cu curent electric dacă nu se vor face investiții în întărirea rețelelor, fiind necesară construirea unei noi stații de transformare prin care să se injecteze energie electrică din rețeaua națională de transport în cea regională de distribuție, în colaborare cu distribuitorul local Enel, potrivit planului de dezvoltare al Transelectrica pentru perioada 2016-2020.
Fostul președinte al României Traian Băsescu și soția sa, Maria, au depus cereri pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova, a declarat, pentru Radio Chișinău, serviciul de presă al Președinției de la Chișinău. La începutul lunii, Curtea Constituțională de peste Prut a decis ca președintele Republicii Moldova să fie ales prin votul direct al cetățenilor, nu de către Parlament prin vot secret, revenind astfel la o interpretare a Constituției anterioară anului 2000.
Cu toate acestea, compania estimează că va demara extracția de gaze pe perimetrul Satu Mare în prima parte a anului viitor, cu condiția să primească toate aprobările necesare de la autoritățile române și să găsească un partener care să finanțeze o parte din investițiile de 14 milioane dolari necesare pentru începerea producției.
România are supracapacitate de rafinare de țiței, comparativ cu nevoile locale, și din ce în ce mai puține posibilități de export, dat fiind că țările emergente mari consumatoare de produse petroliere își fac propriile rafinării, moderne și cu angajați puțini, și își satisfac astfel cererea la costuri reduse, a declarat directorul executiv pentru rafinare și marketing al NIS Petrol, Ileana Bălțatu, la conferința Growth Forum - Strategia de dezvoltare a României și convergența la euro, organizată de Profit.ro la BNR.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2497 | +0.0037 | +0.07 % |
| 1 USD | 4.5624 | +0.0121 | +0.27 % |
| 1 GBP | 6.1318 | +0.0087 | +0.14 % |
| 1 CHF | 5.6303 | -0.0015 | -0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro