
eMAG, cel mai mare retailer local online, administrat de Dante International, a introdus în platforma de vânzări primele produse din categoria băuturi comercializate exclusiv de către companie, iar în perioada imediată, până la Paști, vor fi active peste 1.000 de sortimente de băuturi. Șeful eMAG, Iulian Stanciu, estimează pentru acest an vânzări de peste 10 milioane de euro din această sursă, iar în 3-5 ani atingerea unei cote de piață în categoriile de vin și bauturi spirtoase de peste 10%.
Sameday, curier controlat de Dante International, administratorul eMAG, cel mai mare retailer online, a fost ținta unui incident informatic în data de 7 aprilie și o fracțiune din datele referitoare la expediții aferente perioadei octombrie-noiembrie 2019 au fost extrase în mod ilegal de o persoană neautorizată din afara companiei, și postate pe un forum (www.raidforums.com), potrivit datelor curierului.
Prețurile polițelor de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie prezintă variații ușoare față de cele anterioare, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care este pregătită să intervină pentru evitarea eventualelor dezechilibre în această piață.
CEZ Vânzare, Getica 95 Com, Hidroelectrica și Tinmar Energy au depus oferte pentru furnizarea către Metrorex de energie electrică, contract estimat la 87,2 milioane lei, fără TVA, pentru o cantitate previzionată de 198.800 MWh pentru 12 luni.
Barbu-Mircea Buzera, directorul de vânzări al City Insurance, liderul pieței locale a asigurărilor în 2019, a fost numit vicepreședinte al Directoratului companiei, poziție rămasă vacantă după ce Renato Szilágyi a preluat conducerea companiei.
Enel Energie Muntenia a fost sancționat cu o amendă de 3.000 de euro pentru că ar fi încălcat securitatea și confidențialitatea datelor cu caracter personal, după ce ar fi trimis pe adresa de e-mail a unui client persoană fizică date personale (nume și prenume, adresă, adresă de e-mail, cod client, cod eneltel) ale unui alt client.
Luna martie a adus o scădere a numerelor de telefon portate de clienții operatorilor telecom, atât față de primele două luni ale acestui an, dar și față de martie 2019, relevă date analizate de Profit.ro. Astfel, numărul de clienți de telefonie fixă și mobilă care și-au mutat numărul în altă rețea a scăzut în martie la 72.326 persoane, de la peste 83.000 de persoane în primele două luni ale anului, respectiv față de 77.921 persoane în urmă cu 12 luni. Pe de altă parte, în primele trei luni ale anului portările însumează 242.950 de numere, comparativ cu 239.228 de numere în intervalul ianuarie - martie 2019.
Vodafone România, al doilea jucător local de telefonie mobilă, a fost sancționat cu două amenzi în sumă totală de 20.000 lei pentru că operatorul a încălcat securitatea și confidențialitatea datelor cu caracter personal, după ce a trimis unei cliente un contract cu datele unei alte persoane fizice. Recent, compania a fost sancționată cu o amendă de 3.000 de euro pentru că a prelucrat greșit date personale ale unei persoane fizice, care a depus o reclamație, ceea ce a determinat ulterior transmiterea răspunsului către o adresă de e-mail eronată.
Generali România a câștigat licitația pentru furnizarea unei polițe de răspundere civilă față de terți în cazul activității Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA. Suma asigurată prin contract a fost stabilită la 900 milioane euro în intervalul 1 aprilie 2020 - 31 martie 2022. Prima de asigurare pe care ROMATSA o va achita va fi de 968.990 euro, de la un estimat de 1,24 milioane de euro.
Telekom Romania a lansat, pe fondul dublării numărului orelor petrecute de clienți în fața televizorului, la 7 ore pe zi, în medie, un serviciu care include acces la 47 de canale TV online pentru români (știri, sport, muzică, filme), disponibile prin intermediul platformei Telekom TV și dispozitivului Google Chromecast. Dispozitivul Google Chromecast preia conținutul canalelor TV incluse în oferta Smart TV Stick sau pe cel din aplicațiile compatibile cu telefonul, precum HBO GO, Spotify sau YouTube, și îl redă pe televizor, cu un singur click, prin funcția "cast".
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0632 | -0.0062 | -0.12 % |
1 USD | 4.3104 | -0.0154 | -0.36 % |
1 GBP | 5.8585 | +0.0020 | +0.03 % |
1 CHF | 5.4178 | -0.0043 | -0.08 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro