
Într-o etapă de incertitudine pentru bursele dezvoltate, investitorii de la BVB s-au retras de la tranzacționare masiv, ceea ce are efecte asupra lichidității. Indicele celor mai tranzacționate acțiuni s-a depreciat închizând sesiunea la un reper cu semnificație din punct de vedere tehnic.
Indicii principali de la BVB au pierdut 3 sferturi de procent, trași în jos de declinul acțiunilor bancare. Acțiunile Erste, deținătoarea BCR, cu transferuri de 6 milioane lei, au fost cele mai lichide, deși la BVB sunt listate doar secundar.
Prăbușirea subită a volumelor de la BVB este explicată de un broker atât prin depășirea perioadei de dividend, cât și printr-o prudență a investitorilor față de o eventuală amânare a reintrării în normalitate după ce majorarea numărului de testări a adus o creștere a raportărlor infecțiilor cu noul coronavirus. „Pe măsură ce a început să crească numărul de cazuri deja lumea stă în așteptare să vadă ce se întâmplă”, spune Răzvan Raț de la BRK Financial din Cluj-Napoca.
Piața bursieră românească a continuat în nota de indecizie a ultimelor sesiuni. Lichiditatea mică a adus în topul tranzacțiilor acțiuni inedite precum Nuclearelectrica și Erste Group.
După avalanșa de proteste, violențe și jafuri care a lovit America în această lună, președintele Donald Trump s-a considerat liber să treacă peste avertismentele de răspândire a noului coronavirus și și-a reluat mitingurile electorale cu o întâlnire în orașul Tulsa la care au participat mii de susținători. „Majoritatea tăcută este mai puternică decât oricând”, scrie pe Twitter cel care vrea un nou mandat de 4 ani la Casa Albă.
Ministrul de Finanțe britanic are în vedere o diminuare a taxei pe valoare adăugată ca răspuns pentru contracararea efectelor pandemiei asupra economiei Regatului Unit.
Pentru a 2-a sesiune consecutivă de la BVB volumele au fost foarte slabe, iar oscilațiile au fost minime. Acțiunile grupului bancar austriac Erste s-au clasat pe primul loc în topul tranzacțiilor.
Nici că putea fi un moment mai puțin nimerit de prelungire a stării de alertă de către autorități decât cel în care populația divorțează decisiv de povestea promovată la nivel oficial și de motoare ale propagandei turate la maxim cu privire la noul coronavirus. Dacă pragul de acceptabilitate a restricțiilor introduse fusese lovit de mai mult timp sau îndoiala cu privire la statistica deceselor devenise precumpănitoare, acum întreaga narațiune se prăbușește în categorii suficient de largi ale cetățenilor de unde să precipite schimbarea percepției în ansamblul întregii societăți.
Într-un moment de indecizie în piețele financiare internaționale, investitorii activi pe bursa de la București aleg așteptarea, iar aceasta se reflectă la nivelul lichidității. Numai pe 2 acțiuni a fost depășit reperul unor transferuri de 1 milion de lei.
Celebrul CEx al PSD din perioada guvernelor controlate indirect de Liviu Dragnea a votat fără împotriviri ca senatorul Daniel Zamfir, promotorul mai multor legi de protecție a consumatorului, să fie propunerea partidului pentru poziția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară. Cu precedente în a obține majorități largi pentru proiectele sale legislative, Zamfir are șanse mari să treacă cu girul unor parlamentari din mai multe partide având în vedere că votul este secret, însă punerea acestuia pe ordinea de zi este incertă. Proiectul PNL care prevede că șeful ASF poate pierde mandatul la picarea raportului de activitate în Parlament ar fi cu dedicație pentru îndepărtarea autorului legii dării în plată în cazul în care acesta ar dobândi poziția.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2353 | -0.0037 | -0.07 % |
| 1 USD | 4.5194 | -0.0228 | -0.50 % |
| 1 GBP | 6.0646 | -0.0068 | -0.11 % |
| 1 CHF | 5.6813 | +0.0019 | +0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro