
Gigantul francez Equans, deținut de grupul fraților miliardari Martin și Olivier Bouygues, recturează circa 160 de angajați pentru biroul său românesc, recent deschis în cadrul One Cotroceni Park, din București, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Omul de afaceri Marius Bușu, care a livrat peste 2.000 de apartamente în București și împrejurimi, a reluat procedurile pentru cele două turnuri cu apartamente premium planificate lângă Parcul Natural Văcărești, după ce a rupt parteneriatul cu Robertino Georgescu, co-fondator al brandului Metropolitan, sub care a realizat peste 4.000 de apartamente, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Engie, cel mai mare operator de distribuție a gazelor naturale din România, își mută centrul de servicii din complexul de birouri U-Center în spațiul ocupat anterior de centrul tehnologic al gigantului din industria cosmeticelor Estée Lauder, închis la finalul anului trecut. Noul sediu Engie este dublu decât cel actual și potrivit pentru peste 400 de angajați, potrivit surselor Profit.ro.
Fondatorii dezvoltatorului imobiliar One United Properties (ONE), Victor Căpitanu și Andrei Liviu Diaconescu, cei mai mari developeri imobiliari din România, au înființat Union Credit IFN, companie ce va fi autorizată să acorde credite de investiții persoanelor juridice, relevă datele Profit.ro.
Antreprenorul Lucian Azoiței, proprietarul dezvoltatorului imobiliar Forty Management, a inițiat un proces de arbitraj internațional împotriva statului român din cauza blocării documentației de urbanism a proiectului imobiliar Lagoon City București, gândit cu un hotel Radisson, 400 de apartamente, birouri și spații comerciale, al cărui cost de dezvoltare a fost evaluat la circa 100 de milioane de euro, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Compania franceză SCOR, unul dintre cei mai mari reasigurători din lume, a încheiat o tranzacție mai puțin obișnuită pe piața închirierilor de birouri din România. A semnat două contracte cu Vastint: unul pentru un sediu disponibil imediat în Business Garden Bucharest și altul pentru un spațiu, cu circa 70% mai mare, ce va fi livrat în Timpuri Noi Square spre finalul acestui an, potrivit surselor Profit.ro.
Antreprenorul Florian Șerbănuț, proprietarul FMCG Marketing & Distribuție, una dintre cele mai mari companii de merchandising din România, își pregătește intrarea pe piața imobiliară printr-un proiect rezidențial de tip boutique amplasat în zona cartierului Henri Coandă, din Pipera, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Producătorul de băuturi Calipso, deținut de familia Siderache, planifică intrarea pe piața produselor agro-alimentare prin construcția unei sere legumicole lângă fabrica sa din Afumați, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
O petiție inițiată de un agent imobiliar și semnată deocamdată de circa 1.500 de persoane propune folosirea unei platforme online, disponibilă gratuit și gândită după model francez, prin care românii să poată afla prețul cu care a fost vândut un apartament.
Primăria Sectorului 6 și-a exprimat interesul pentru achiziția a două terenuri aflate în proprietatea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), care mărginesc sediul central al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), pentru a dezvolta infrastructura rutieră și pietonală din zonă, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2524 | -0.0012 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.5199 | -0.0067 | -0.15 % |
| 1 GBP | 6.1135 | +0.0040 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.5832 | -0.0090 | -0.16 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro