
Pandemia a continuat să pună presiune pe sectorul de retail și pe cel al spațiilor de birouri și în 2021, însă a creat și oportunități de achiziții, ba a atras și nume noi de investitori pe piață. Doar primele zece tranzacții, ca mărime, au generat un volum de circa 730 de milioane de euro, echivalentul a 80% din totalul tranzacțiilor comerciale ale anului 2021, potrivit calculelor Profit.ro. Proprietățile care au chiriași importanți pe termen lung au început să se scumpească și vor continua să aibă prețuri mari, spun brokerii imobiliari.
Dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian Hagag Development Europe, controlat de omul de afaceri Yitzhak Hagag, vrea să cumpere hotelul Rex din Mamaia de la familia lui Carmen Palade, fosta soție a omului de afaceri Dan Adamescu, potrivit surselor Profit.ro.
Frații de origine irakiană Basim și Tawfik Bakhaya pregătesc extinderea fabricii Tip Top din Militari după ce au cumpărat terenul și halele fostei fabrici de textile Siderma învecinate, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avizat în 2021 nouă tranzacții cu terenuri agricole mari la un preț cumulat de 1,7 milioane euro, aproape jumătate din valoarea celor zece contracte mari avizate în anul izbucnirii pandemiei 2020. Cea mai mare tranzacție din 2021 s-a încheiat la un preț cu 25% mai mic decât cel mai scump contract semnat un an mai devreme, potrivit datelor colectate și analizate de Profit.ro.
Omul de afaceri Dan Șucu a vândut către dezvoltatorul imobiliar CTP centrul logistic al retailerului de mobilă și decorațiuni Mobexpert din parcul industrial de la Mureș, primul de acest fel al rețelei, într-un contract de tip „sale and lease back“, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.
Omul de afaceri Petre Niculae (61 de ani), unul dintre cei mai prolifici investitori în locuințe din Sectorul 6, a cumpărat de la grupul de companii Green Future, specializat pe producția de saltele și pilote, un teren în zona Electronicii din București pregătit pentru construcția unui ansamblu rezidențial cu 522 de apartamente, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. În zonă sunt în pregătire alte proiecte care propun construcția a câteva mii de apartamente.
Compania de construcții Danya Cebus, cunoscută pentru realizarea bazei militare de la Deveselu, își extinde puternic activitatea de dezvoltare de locuințe din România în Timișoara, Brașov, Pipera și Săftica, unde deține terenuri pentru sute de unități locative, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Grupul de investiții al miliardarului Teddy Sagi a intrat într-o tranzacție cu grupul israelian Aspen, deținut de omul de afaceri israelian Rony Zarom, prin care își vinde clădirile de birouri acumulate în România și evaluate la 60 de milioane de euro, potrivit informațiilor analizate de Profit.ro.
Theodora Becali Mincu (26 de ani), fiica cea mare a omului de afaceri George Becali, și soțul său, Mihai Theodor Mincu, au inițiat dezvoltarea primului lor ansamblu rezidențial major, cu 700 de apartamente și 50 de case, pe un teren primit de la George Becali și amplasat în zona corporațiilor din Pipera, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Grupul franco-belgian Louis Delhaize a ajuns la un acord cu grupul austriac Supernova pentru a-și vinde întregul portofoliu imobiliar din România cu scopul închirierii lor ulterioare, tranzacție anunțată de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2488 | -0.0093 | -0.18 % |
| 1 USD | 4.5102 | -0.0121 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.0718 | -0.0059 | -0.10 % |
| 1 CHF | 5.7242 | -0.0023 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro