
Termenul limită pentru depunerea declarației de TVA 394 pe noul format este marți, 30 august. În ultima lună, au avut loc mai multe modificări privind informațiile care trebuie furnizate în formular. Astfel, se vor declara doar operațiunile cu persoane plătitoare de TVA, urmând să fie înscrise toate facturile emise către și primite de la acestea atât în regim normal de taxă, precum și în regim de taxare inversă.
Persoanele fizice din București și Ilfov vor putea plăti prin card bancar la ghișeele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), începand de luni, 29 august 2016, informează instituția.
Unu din patru salariați este plătit de bugetul public și are, de regulă, venituri mai mari decât ceilalți angajați din România, arată datele oficiale. Din totalul celor care au contracte cu normă întreagă, 70% obțin câștiguri brute sub 2.680 lei (circa 1.900 lei net), de unde rezultă că în zona superioară de salarizare se află preponderent angajați în sistemul public.
Tehnocrații, oameni ajunși la vârful administrației din privat sau ong-uri, au început timid, apoi cu patimă să își depene amintirile de călătorie prin hățișul birocrației. Poveștile par desprinse dintr-un jurnal de front. Combatanții epuizați, dar entuziaști povestesc despre camaraderie, suferințe și, mai ales, sacrificiu de sine. Ce să mai, atmosferă desprinsă parcă din războiul civil din Spania. Desigur, cel de la începuturi, când tinerii care voiau să schimbe lumea încă nu bănuiau ce va urma.
Antifrauda Fiscală a identificat și a construit harta relațională a tuturor firmelor implicate în fenomenul facturilor false și atrage atenția persoanelor implicate în gestionarea contabilității să acorde o atenție deosebită modului de completare și de emitere a facturilor, încadrării în plafonul pentru plățile în numerar, precum și înregistrării în evidențele contabile a facturilor false pentru că aceasta reprezintă o practicã frauduloasă care conduce inclusiv la sesizarea organelor de urmãrire penală, se arată într-un comunicat al instituției.
Legea privind combaterea evaziunii va fi modificată pentru a încadra, din nou, ca infracțiune neplata către buget a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, după ce prevederea a fost declarată neconstituțională, în urmă cu un an, au declarat, pentru Profit.ro, surse oficiale din Ministerul de Finanțe.
Fiscul va aplica în relația cu firmele o metodă de pre-control, folosită de mai multe state europene, în care oamenii de afaceri transmit voluntar anumite date financiare, iar ANAF decide ulterior dacă mai este sau nu necesar să fie controlați, inclusiv pentru rambursări de taxe, a declarat, pentru Profit.ro președintele instituției, Dragoș Doroș.
Condamnații în dosarul Rafo, pentru evaziune fiscală și spălare de bani, au rămas fără cele peste 30 de apartamente de lux construite în Cartierul Francez din București, Fiscul vânzându-le aproape pe toate prin licitație.
Adeverințele de venit, certificatele de atestare fiscală și popririle vor fi transmise online instituțiilor, fără să mai fie eliberate pe hârtie, la ghișeu, sau trimise prin poștă, a explicat, pentru Profit.ro, șeful Fiscului, Dragoș Doroș. În acest fel, ar dispărea și riscul popririlor multiple cauzate, acum, de faptul că ANAF trimite adresa concomitent la toate băncile unde sunt deschise conturi.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenția că alegerea domiciliului fiscal la o adresă nefrecventată de către reprezentanții legali ai firmei se poate dovedi contraproductivă întrucât instituția comunică actele administrative fiscale la domiciul fiscal. Din acest motiv, pot apărea situații când documentele nu le parvin destinatarilor, iar consecințele pot fi foarte serioase, precum anularea codului de TVA, așa cum a fost situația antreprenorului Valentin Radu.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0694 | -0.0013 | -0.03 % |
1 USD | 4.3258 | -0.0139 | -0.32 % |
1 GBP | 5.8565 | -0.0039 | -0.07 % |
1 CHF | 5.4221 | -0.0069 | -0.13 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro