
Cele 15,75 miliarde de metri cubi de gaze naturale care vor fi transportate de Gazprom către Europa prin una din cele două conducte Turkstream ar putea avea ca destinație finală Baumgarten, terminalul OMV, principalul acționar al OMV Petrom, din Austria, a anunțat, la Viena, vicepreședintele companiei ruse, Alexander Medvedev.
Iarna blândă din acest an a redus livrările de gaze ale Gazprom către Europa și Turcia cu 3%, însă oficialii companiei ruse se așteaptă ca pe întreg anul acestea să se situeze la nivelul record înregistrat anul trecut, de aproximativ 190 de miliarde de metri cubi.
Exxon Mobil, companie prezentă și pe piața din România, a anunțat că va investi peste 50 de miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru a-și extinde activitățile în Statele Unite ale Americii (SUA) ca urmare a poziției financiare stabile a companiei și a reducerii fiscalității efectuată de administrația Trump și calificată de CEO-ul companiei, Darren Woods, drept “istorică.
Populismul ieftin al politicienilor și prioritizarea intereselor companiilor de stat în defavoarea celor private produc victime colaterale. Ultimul exemplu: companiile producătoare de gaze au primit “ordin”, potrivit unor surse din piață, să stopeze producția, pentru a nu exploda gazoductele din cauza presiunii ridicate, cauzate însă nu de nivelul producției, ci de volumul ridicat de gaze înmagazinate, solicitat de autorități și de companiile de stat.
Vremea mai rece decât media istorică a perioadei a condus săptămâna trecută la scumpirea cu 25% a curentul electric tranzacționat pe piața spot OPCOM însă chiar și cu aceste scumpiri, Români rămâne una dintre cele mai ieftine piețe de electricitate din UE. În weekend, curentul s-a ieftinit, fiind tranzacționat la 35 de euro/MWh, cu 15 euro mai puțin decât prețul maxim înregistrat, pentru scurt timp, vineri, de 50 de euro/MWh.
Delgaz Grid – compania de distribuție a Grupului E.ON va investi 16,3 milioane de lei în modernizarea stațiilor de transformare Hârlău, Pașcani și Gorban din județul Iași și a rețelei electrice aferente și în integrarea în SCADA a circuitelor primare și secundare din cele 3 stații.
Un alt membru al conducerii British Petroleum (BP), directorul executiv al diviziei globale de gaze naturale lichefiate (GNL), Jay Gulley, va părăsi compania britanică, după ce, în urmă cu numai două săptămâni, șeful regional pentru Asia și Pacific, Christina Verchere, a decis să-și încheie cariera de peste 20 de ani în compania britanică, acceptând poziția de CEO al OMV Petrom.
Transelectrica a primit un grant de 27 milioane euro de la Comisia Europeană, pentru construirea liniei electrice de 400 kV Cernavodă - Stâlpu, acesta fiind primul dintre cele șase proiecte de interes comun ale companiei incluse pe lista revizuită în noiembrie anul trecut și care primește finanțare de la Bruxelles.
Distribuitorii de gaze naturale ar putea fi obligați și în acest an să se mulțumească cu o rată reglementată a rentabilității capitalului de 8,43% și cu o rată 0 de creștere a eficienței activității reglementate, Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) intenționând să prelungească perioada a treia de reglementare pentru activitatea de distribuție reglementată a gazelor naturale până la finalul acestui an.
O comisie consultativă de experți independenți a agenției americane de reglementare în domeniul sănătății, Food & Drug Administration (FDA), a respins astăzi solicitarea companiei Philip Morris International (PMI) de a recunoaște caracterul mai puțin nociv și riscant al dispozitivelor de fumat IQOS comparativ cu țigaretele tradiționale, susținând că PMI nu a prezentat dovezi concludente în acest sens, chiar dacă a fost de acord totodată că IQOS-urile reduc într-adevăr cantitățile de produse chimice dăunătoare inhalate de utilizatori.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro