
Stellantis a anunțat că a reușit să-și majoreze veniturile nete în primele trei luni ale acestui an, odată cu creșterea vânzărilor grupului, după ce anul 2022 fusese marcat de profituri record, dar de scăderi ale vânzărilor pe fondul crizei de semiconductori.
Ford a reușit să obțină un rezultat net de 1,8 miliarde dolari, o veritabilă performanță după pierderea de 3,1 miliarde din 2022, ca urmare a creșterii veniturilor trimestriale cu 20%, la 41,5 miliarde dolari. Valoarea EBIT ajustat a fost cu 45% mai mare decât în urmă cu un an, ajungând la 3,4 miliarde dolari, după cum a anunțat compania. Reamintim că pierderea din 2022 a fost accelerată în primul rând de acțiunile deținute la Rivian.
„Un început de mare succes”, așa își caracterizează Porsche primul trimestru din 2023, în care a depășit, în premieră, pragul de 10 miliarde de euro din vânzările de automobile sport de lux.
Piața auto din România a înregistrat o nouă creștere în luna aprilie, pe fondul reluării Programului Rabla, însă volumul înregistrat a fost cel mai slab din acest an, tocmai din cauza întârzierii acestui program de subvenționare.
După valul de rechemări Skoda, care a dat startul unei campanii ce vizează aproape 600.000 de mașini care trebuie să ajungă în service, alte două rechemări, de data aceasta ale unor mărci premium, au fost anunțate de companii și de sistemele de alertă europene.
Eforturile Stellantis de a cuceri piețele din afara Europei cu modele produse local încep să fie vizibile cu primele produse. După C3 electric, Citroen lansează C3 Aircross, un SUV de clasă B care va avea și versiune cu 7 locuri.
După o viață care a durat aproximativ opt ani, decapotabila Rolls Royce Dawn va ieși din producție, și nu va avea, pentru moment un înlocuitor. Decizia este una similară cu cea luată în cazul Wraith.
Volkswagen a anunțat detaliile festivalului VW Bus, care se relansează după 15 ani de la ultima ediție. Evenimentul se desfășoară în Hanovra și va reuni mii de microbuze și zeci de mii de vizitatori pe zi, dar biletele pentru camping sunt deja vândute.
Dacia și Renault trec printr-o perioadă de boom al vânzărilor în Franța, pe o piață în creștere față de anul trecut, dar cu niveluri mult mai mici decât cele două mărci ale grupului Renault.
Cele două versiuni ale modelului C4, cu propulsie electrică, vor primi o motorizare nouă care, împreună cu bateria actualizată, vor oferi mai multă putere și autonomie mai mare.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro