Autori

Unde-i lege, nu-i tocmeală, și cine nu se supune normei juridice poate fi condamnat și să stea ani buni în pușcărie. În același timp însă o serie de juriști și filosofi susțin că norma juridică, nu trebuie să încalce norma morală. Se ține cont de asta în România? Păi, nu prea.

Le e mai bine popoarelor din Africa și Asia după primăvara arabă? Dar presei românești după eliminarea mogulilor? Simt prosperitatea negrii din Zimbabwe și din Africa de Sud după renunțarea la apartheid? Păi, dacă națiunile sau categoriile exemplificate nu se bucură de o soartă mai bună înseamnă că avea dreptate Gustave Le Bon.

Oare ce-o face francul francez în timpul în care trebuie să rămână în umbra euro? Nu e el invidios pe succesul francului elvețian? Asta e egalitate și fraternitate, să stai fără libertate sub poala monedei unice?

Un cunoscut om de afaceri al cărui business s-a dovedit in corpore falit, dar el e prosper pe persoană fizică, sugera - în urmă cu cinci ani - că românii, care n-au furat, nu i-a dus capul s-o facă, nu că n-ar fi vrut.

După cum am arătat și în alte articole, ceea ce i-a lipsit României în anii 90 a fost un ansamblu de reforme radicale de tip terapie de șoc, așa cum a implementat Polonia. Cu prețul unor suferințe acute, însă pe o perioadă relativ scurtă de timp, economia poloneză s-a eliberat în bună măsură de balastul comunist și a câștigat masiv productivitate și competitivitate.

Am avut la un moment dat un șef, la un ziar, care spunea: Exprimă-te simplu, ca să înțeleagă și mama! Mereu am fost tentat să-i spun: Trimite-o pe mama ta la școală! Dar n-am făcut-o, fiindcă femeia n-avea nicio vină, el nu înțelegea noțiunile de bază, deși patronul avusese curajul să-l pună să conducă o publicație.

După cum am mai scris, nici măcar Francis Fukuyama însuși nu mai crede în așa-numitul „sfârșit al istoriei”, anume că sistemul occidental format din democrație parlamentară și economie de piață s-a instaurat definitiv la „cârma” umanității. Dar m-am mai gândit că motivul e de fapt acela că ceea ce Fukuyama și cam toată lumea numește "economie de piață" nu e decât un soi de "etatism cu față umană".

Breaking News! S-a atins cel mai slab leu din istorie: 4,7669. Nici măcar nu e adevărat, statisticile Băncii Centrale Europene afișează un nivel maxim de 4,7737 lei/euro pe 13 martie, după o rată de 4,7722 pe 24 ianuarie. Iar pe graficul Bloomberg se poate observa un curs maximum de 4,7767 pe 12 martie și unul de 4,7751 pe 28 ianuarie, peste “vârful” de joi de 4,7674. De unde se vede că recordurile sunt relative, doar emoția e mare. Și o dată cu ea se verifică și Legea lui Murphy potrivit căreia informațiile din presă sunt în general adevărate, cu excepția celor cu care te confrunți în mod direct și care conțin mic imperfecțiuni.

Atunci când ne uităm la o Europă în care băncile încep să semene până la confuzie unele cu altele, pentru că plafonul de garantare face ca riscul să se diluează la nivel de entitate bancară și să fie judecat sistemic, ne îndreptăm instantaneu atenția către Statele Unite, unde finanțarea vine preponderent de pe piața de capital.