Autori

Știți cum ne putem da seama cât de puțin capitalistă este România? Foarte simplu: ne uităm la piața de capital. După care, cu speranța că se va schimba ceva în viitor, ne apucăm să-i întrebăm pe bancheri de ce cele mai multe bănci românești nu-s cotate la bursă, așa cum se întâmpla în perioada interbelică. Ei ne răspund însă tot cu: “Nu-i nevoie!!!”, fiindcă instituțiile lor de credit sunt membre ale unui grup internațional și că-i listată banca-mamă.

Piața taxiurilor, mai ales cea bucureșteană, este una dintre cele mai concurențiale din România. O competiție pe măsură mai exista, poate, doar pe piața presei scrise, însă de aceasta vorbim deja la timpul trecut, cu moguli ei cu tot.

Analiștii se întreabă nedumeriți de ce se colectează cu dificultate impozitele și nu se majorează dobânzile. Dar cum să ți se plătească taxe sau să fie pusă la treabă lichiditatea prin intermediul creditului dacă nu i-ai făcut nimic economiei? Cât timp mediul de afaceri nu se îmbunătățește nu poți avea pretenții să primești mai mulți bani de la companii și să ia împrumuturi pentru a-și mări volumele de vânzări către populație!

Pentru cine se face că nu a auzit o spun din nou. Sărbătorile creștine sunt utilizate pentru tunuri fiscale. S-au scumpit gazele și curentul asupra cărora „veghează” ANRE să nu le scadă prețul chiar și atunci când se ieftinesc pe piața internațională, benzina supraaccizată și mărfurile de bază controlate de carteluri, unde amenzile vor aduce venituri de zeci de euro la buget. Ceea ce înseamnă că Milton Friedman avea dreptate când afirma că inflația e o formă de taxare care n-are nevoie de legiferare. Ba chiar merită să vedem cât din aceasta se datorează creșterii economice record!

Epoca dobânzilor mici s-a încheiat, cum era și firesc, iar acum mergem gradual spre normalizare, mai ales că inflația a intrat din nou pe o spirală ascendentă. Pe lângă asta, sunt semne că se vor înăspri și condițiile de creditare.

Astăzi o să-mi permit să vorbesc de chestiuni care sunt considerate tabu-uri. Haideți să începem cu România, unde știu și copiii că o gramadă de întreprinderi s-au privatizat pentru a se obține foloase necuvenite și nu ca să se capitalizeze și eficientizeze.

Au fost generații întregi care au zburdat cu cheia de gât și care acum lucrează în multinaționale. Unii conduc subsidiarele companiilor străine sau chiar România. De ce nu se mai joacă copiii în fața blocului?

Am aflat de la cel mai înalt nivel că e mai importantă intrarea în zona euro decât în spațiul Schengen. Eu cred că adoptarea monedei unice europene trebuie să constituie, într-adevăr, un deziderat de prim rang, dar ne-o permitem doar pe seama îndeplinirii indicatorilor de convergență nominală, fără a ține cont și de convergența reală?

Milionarii – indiferent de valută – nu prea mai intră în vizorul presei. Bine, dacă ne referim la Zimbabwe sau chiar la Venezuela, a fi milionar nu intră deloc în contradicție cu a fi sărac lipit. Dar oricum, chiar și milionarii prosperi au devenit neinteresanți, și asta nu de ieri de azi. Ca să te bage ziariștii în seamă realmente trebuie să fii măcar multimilionar, dacă nu chiar miliardar.