Autori

Una din marile spaime induse mediatic ale momentului este că Inteligențele Artificiale, mai pe românește roboții, ne vor fura locurile de muncă și ne vor lăsa să murim de foame pe drumuri, eventual să cerșim pe treptele corporațiilor de la care ne vor da afară. Asta dacă nu cumva, la un moment dat, se vor fi dezvoltat perceptiv și intelectual suficient de mult încât să ne transforme în sclavi energetici, cu singura menire de a le umple bateriile, așa cum vedem în multe filme SF.

Un popor ce nu-și cunoaște istoria e ca un copil care n-are habar cine-s părinții săi, zicea Nicolae Iorga. Alții susțin că cine n-are memoria istoriei riscă să o repete. Adică, atunci când se spune că istoria se repetă și e rezultatul unui lung șir de erori, se poate afirma că dorim să fim idioți în continuare. Nu ne-am plictisit de rating junk, salvatorul de la FMI și infringement.

România este țara în care nici ceea ce se producea înainte de 1990 nu se mai face, ceea ce constituie un fapt contrastant față de foștii “colegi” de CAER. Ei continuă să fabrice tot din ceea ce manufacturau anterior și pe lângă asta au adăugat multe mărfuri noi.

Acolo unde-s reglementări multe și stufoase sunt și complicații mari. Iar logica diverselor norme și a combinațiilor dintre ele nu e întotdeauna direct vizibilă. De aceea, am trăit multă vreme cu impresia că, atunci când cumperi o mașină de la cineva, adică la mâna a doua, iar proprietarul are asigurare de răspundere civilă auto (RCA) valabilă, poate să ți-o cedeze, incluzând în prețul mașinii partea de acoperire rămasă. Iar tu să preiei RCA-ul cu tot cu mașină, până expiră.

Tematica pusă pe tapet zilele acestea pare a fi alta, deși eterna și fascinanta noastră provocare e gestionarea lichidității. Nu discutăm aici de faptul că atunci când banca centrală cumpără valută pune lei pe piață și ia lichiditatea de acolo când vinde monedă străină, acest mecanism pare să-l fi înțeles aproape toți analiștii. Mai important este de văzut ce se întâmplă când lichiditatea nu e utilizată pentru a impulsiona creditului în domeniile direct productive, acela despre care Eugeniu Carada spunea că trebuie „să redea viață prin stimularea și înlesnirea tranzacțiilor private”. În acel caz, banii se duc spre piața imobiliară ca să profite de prețurile încă mici, dacă nu cumva se mărginesc să arbitreze diferențialul de dobândă.

Sunt un fan al lui Michel Houellebecq și de-abia aștept să citesc ultimul său roman, Serotonin. Până atunci, am aflat din presă că personajul principal al romanului ar fi un inginer agronom francez care scrie rapoarte pentru Ministerul Agriculturii de la Paris și urăște Uniunea Europeană și conceptul de free trade promovat de aceasta. Acum, acest ultraminirezumat a fost făcut de ziariști și nu am cum să bag mâna în foc pentru corectitudinea sa până nu pun mâna pe carte. Dar dacă așa stau lucrurile, atunci și Houellebecq pare a fi căzut pradă confuziei între ce se pretinde a fi UE și ce este de fapt.

ROBOR (Romanian Interbank Offered Rate) este ruda mai săracă a LIBOR (London Interbank Offered Rate) și EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate) din moment ce e folosită ca mijloc pentru a alimenta bugetul politizat al statului, prin intermediul taxei pe lăcomie. Și a fost considerată o mare victorie că respectiva taxă se va impune ca o marjă din activele băncilor doar dacă ROBOR depășește 2%, nu 1,5% - cum s-a vorbit inițial, adică cei care au negociat s-au bucurat că sunt mai puțin afectați de nivel, nu că taxa e arbitrară și băncile care stabilesc LIBOR și EURIBOR nu plătesc așa ceva.

Cu bune, cu rele, Bucureștiul continuă să se dezvolte. Sau mai bine zis - ca să evităm lipsa de precizie în limbaj - să se mărescă. Se extinde și ca suprafață, crește și ca efectiv al populației, în măsura în care statisticile nu vor dovedi, cumva, că mortalitatea e mai mare decât imigrația. O arată disperarea cu care posesorii mașinilor cu numere de București își văd ocupate locurile de parcare de autoturismele înmatriculate în Dolj, Gorj, Vrancea, Buzău, Constanța, Argeș sau Prahova.

Una peste alta, și fascismul, și comunismul vor să "elibereze" omul de "povara" economiei. Simplificând la maximum, ambele ideologii etatiste susțin că de acest fenomen "nenatural" și "inuman" trebuie să se ocupe doar statul și experții săi.

Bunicii noștri i-au așteptat (degeaba) pe americani (dar și pe britanici) după cel de-al doilea război mondial să vină să-i salveze de comuniști. Mai înainte, Statele Unite și Marea Britanie au jucat un rol esențial în sprijinirea și recunoașterea internațională a procesului politic care a culminat cu Marea Unire de la 1 decembrie 1918. În comunism, reperul capitalist al românilor era America, nu Europa. L-am dat jos pe Ceaușescu ca să trăim ca americanii, nu ca să aderăm la Uniunea Europeană. Probabil că, dacă s-ar organiza un referendum pe această temă, la care li s-ar da să aleagă, românii ar prefera să devină stat al SUA, chiar și unul asociat, precum Puerto Rico, decât să continue să fie membri UE.