Autori

Ați auzit despre rata solvabilității? Ce se întâmplă, e greu să vorbim de raportul dintre capital și active ponderate cu diverse clase de risc în locuri în care e de neînțeles utilitatea instrumentelor simple, precum cardul sau contul bancar?!

În urmă cu 40 de ani râdeam de nepotul Sucă a lui nea Mărin. Acum el se află în fruntea țării.

Reflexele verbale condiționate ale mass media induc în public ideea că orice problemă trebuie rezolvată de către stat și că, în absența intervenției lui, oamenii n-ar fi capabili să-și îmbunătățească situația, ca niște bolnavi legați de pat. "Autoritățile! Ce fac autoritățile? De ce nu intervin?", auzim toată ziua la posturile tv. Ironia este că, de multe ori, se cere intervenția administrației de stat pentru rezolvarea problemelor chiar de ea, eventual sub o altă guvernare, dar acest aspect e ceva secundar.

Potrivit datelor statistice ce pot fi văzute pe site-ul Eurostat, deși are o populație dublă, PIB-ul României este mai redus decât cel al Cehiei, Portugaliei, Greciei, până de curând era mic ca acela din Ungaria, și e la jumătate celui din Austria. Iar acest lucru se întâmplă - prinde contur ideea - fiindcă o parte importantă a forței de muncă lucrează în afara țării și contribuie la PIB-urile altora.

Principala acuzație de natură deontologică care i se aduce de obicei presei economice este cea de partizanat. Publicațiile de business promovează uneori disimulat, neasumat, fie companii, produse și servicii (reclamă mascată prin advertoriale nemarcate ca atare), fie politici guvernamentale, gen ce bine (sau rău) e să existe pilonul II de pensii administrate privat sau să se majoreze (sau să scadă) taxele. Pe scurt, păcatele presei economice ar fi publicitatea și lobby-ul "sub acoperire", precum și publicarea de editoriale de opinie care se pretind a fi articole pur informative.

Fumatul face rău, știm demult. Devreme ce asta oricum nu ne face să ne lăsăm, statul și comisarii de moravuri din ONG-urile de profil au grijă să nici nu ne bucurăm de viciul care – după cum ni se tot repetă papagalicește – ne va ucide.

Premierul Mihai Tudose a declarat recent că manualele școlare ar putea fi declarate ca fiind de importanță națională strategică și ar putea fi tipărite la Monitorul Oficial, pentru a se pune capăt ”războiului dintre edituri pentru editarea unui manual”. ”Mi se pare o nebunie ca, de exemplu, în fiecare an să rescrii manualul de istorie, de parcă Ștefan cel Mare în fiecare an mai face câte ceva, mai câștigă câte o luptă, mai pierde câte ceva, la matematică Pitagora se mai gândește și rescriem manualul”, a spus Tudose.

În epoca contemporană ne confruntăm cu fel de fel de inflații. Inflația monetară e deja demult rutină, de când așa-numita relaxare cantitativă a devenit, cu rare și notabile excepții, noua normalitate a politicilor băncilor centrale majore ale lumii. Și, după cum știm mult prea bine, inflația monetară este o taxă ascunsă pe economisire și în general asupra tuturor celor care câștigă venituri fixe.

Biserica este o instituție politică, deoarece poate să practice crezul credincioșilor, ca exponentă a lor. Cu precizarea că entitatea citată are o serie de aderenți, la fel ca cei care au câștigat scrutinul în colegiilor electrorale, pe care i-a obținut, însă, fără vot.