Autori

Astăzi o să-mi permit să vorbesc de chestiuni care sunt considerate tabu-uri. Haideți să începem cu România, unde știu și copiii că o gramadă de întreprinderi s-au privatizat pentru a se obține foloase necuvenite și nu ca să se capitalizeze și eficientizeze.

Au fost generații întregi care au zburdat cu cheia de gât și care acum lucrează în multinaționale. Unii conduc subsidiarele companiilor străine sau chiar România. De ce nu se mai joacă copiii în fața blocului?

Am aflat de la cel mai înalt nivel că e mai importantă intrarea în zona euro decât în spațiul Schengen. Eu cred că adoptarea monedei unice europene trebuie să constituie, într-adevăr, un deziderat de prim rang, dar ne-o permitem doar pe seama îndeplinirii indicatorilor de convergență nominală, fără a ține cont și de convergența reală?

Milionarii – indiferent de valută – nu prea mai intră în vizorul presei. Bine, dacă ne referim la Zimbabwe sau chiar la Venezuela, a fi milionar nu intră deloc în contradicție cu a fi sărac lipit. Dar oricum, chiar și milionarii prosperi au devenit neinteresanți, și asta nu de ieri de azi. Ca să te bage ziariștii în seamă realmente trebuie să fii măcar multimilionar, dacă nu chiar miliardar.

Ați auzit despre rata solvabilității? Ce se întâmplă, e greu să vorbim de raportul dintre capital și active ponderate cu diverse clase de risc în locuri în care e de neînțeles utilitatea instrumentelor simple, precum cardul sau contul bancar?!

În urmă cu 40 de ani râdeam de nepotul Sucă a lui nea Mărin. Acum el se află în fruntea țării.

Reflexele verbale condiționate ale mass media induc în public ideea că orice problemă trebuie rezolvată de către stat și că, în absența intervenției lui, oamenii n-ar fi capabili să-și îmbunătățească situația, ca niște bolnavi legați de pat. "Autoritățile! Ce fac autoritățile? De ce nu intervin?", auzim toată ziua la posturile tv. Ironia este că, de multe ori, se cere intervenția administrației de stat pentru rezolvarea problemelor chiar de ea, eventual sub o altă guvernare, dar acest aspect e ceva secundar.

Potrivit datelor statistice ce pot fi văzute pe site-ul Eurostat, deși are o populație dublă, PIB-ul României este mai redus decât cel al Cehiei, Portugaliei, Greciei, până de curând era mic ca acela din Ungaria, și e la jumătate celui din Austria. Iar acest lucru se întâmplă - prinde contur ideea - fiindcă o parte importantă a forței de muncă lucrează în afara țării și contribuie la PIB-urile altora.

Principala acuzație de natură deontologică care i se aduce de obicei presei economice este cea de partizanat. Publicațiile de business promovează uneori disimulat, neasumat, fie companii, produse și servicii (reclamă mascată prin advertoriale nemarcate ca atare), fie politici guvernamentale, gen ce bine (sau rău) e să existe pilonul II de pensii administrate privat sau să se majoreze (sau să scadă) taxele. Pe scurt, păcatele presei economice ar fi publicitatea și lobby-ul "sub acoperire", precum și publicarea de editoriale de opinie care se pretind a fi articole pur informative.

Fumatul face rău, știm demult. Devreme ce asta oricum nu ne face să ne lăsăm, statul și comisarii de moravuri din ONG-urile de profil au grijă să nici nu ne bucurăm de viciul care – după cum ni se tot repetă papagalicește – ne va ucide.