Autori

Mihai Baniţă

Mihai Baniţă

Contact

Mihai Baniţă are 3271 articole

Isărescu: Probabil că va fi greu de evitat o recesiune, nu numai în România, ci și în lume. Cel mai mare pericol este stagflația. Nu poți să ieși ușor dintr-un șoc și inflaționist, și recesionist

Guvernatorul Băncii Naționale a României ridică perspectiva unui șoc stagflaționist la nivel mondial în perioada următoare – adică o recesiune cuplată cu inflație ridicată – asemănător celui din anii `70 și care a durat un deceniu până să fie depășit. Din situația actuală de inflație înaltă ”vom ieși greu și cu ceva răbdare”, spune Isărescu, care arată că creșterile generalizate ale prețurilor au fost generate pe de o parte de emisiunea monetară la nivel mondial de după declanșarea crizei COVID, apoi de criza energetică, inclusiv ca urmare a politicilor verzi, și șantajul și războiul început de Rusia.

Isărescu: Probabil că va fi greu de evitat o recesiune, nu numai în România, ci și în lume. Cel mai mare pericol este stagflația. Nu poți să ieși ușor dintr-un șoc și inflaționist, și recesionist
Ultima oră
ULTIMA ORĂ BNR a majorat dobânda cheie la 4,75% pe an, peste așteptările analiștilor, dar rămâne cu cea mai mică rată din regiune

Banca Națională a României a majorat rata dobânzii de politică monetară cu un punct procentual la 4,75%, peste așteptările analiștilor, care anticipau un avans de 0,75 puncte. Este a doua ședință la rând când banca centrală aplică un pas mai accelerat de creștere a dobânzilor, dar chiar și în aceste condiții rămâne ultima din Europa Centrală și de Est. Rata Lombard, considerată mai relevantă pentru dobânzile din piață, a fost majorată în același ritm și a ajuns la 5,75% pe an.

ULTIMA ORĂ BNR a majorat dobânda cheie la 4,75% pe an, peste așteptările analiștilor, dar rămâne cu cea mai mică rată din regiune
ANALIZĂ Prețul revenirii din criza COVID-19: Situația actuală generată de inflație - cea mai proastă din ultimii 19 ani. Leul pierde aproape o treime din puterea de cumpărare în 3 ani. Între timp, Guvernul schimbă din temelii sistemul fiscal

Moneda românească va încheia anul viitor cu o scădere a puterii de cumpărare de 30% față de finele anului 2020, conform prognozelor oficiale. Cei trei ani de ”revenire” după criza COVID 19 vor aduna tot atât inflație cât s-au adunat în 10 ani anteriori pandemiei.

ANALIZĂ Prețul revenirii din criza COVID-19: Situația actuală generată de inflație - cea mai proastă din ultimii 19 ani. Leul pierde aproape o treime din puterea de cumpărare în 3 ani. Între timp, Guvernul schimbă din temelii sistemul fiscal
Topul integral al băncilor în 2021. Banca Transilvania se desprinde în vârf, CEC Bank urcă o poziție, Eximbank se pregătește pentru salt, cota ING Bank scade în premieră, după mulți ani

Banca Transilvania a continuat să-și majoreze dominația în piața bancară din România și a ajuns să dețină aproape o cincime din activele interne, în timp ce principalii competitori au rămas în urmă. CEC Bank și-a majorat pentru al treilea an la rând cota și a urcat o poziție în top, depășind UniCredit, în timp ce Eximbank, altă bancă de stat, se pregătește pentru un salt de două poziții în acest an după finalizarea fuziunii cu Banca Românească.

Topul integral al băncilor în 2021. Banca Transilvania se desprinde în vârf, CEC Bank urcă o poziție, Eximbank se pregătește pentru salt,  cota ING Bank scade în premieră, după mulți ani
De azi cresc din nou ratele la credite. Plăți mai mari cu jumătate în rata lunară la împrumuturile legate de ROBOR, față de astă-iarnă. Avans major al IRCC din toamnă

Ratele pentru peste o treime din creditele ipotecare de la bănci vor crește începând de la 1 iulie ca urmare a actualizării indicatorului de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC). Vor fi actualizate și graficele de rambursare pentru o parte din debitorii care au credite ipotecare legate de ROBOR, care a înregistrat o nouă creștere usturătoare ce duce la rate mai mari cu aproape jumătate decât cele plătite în ultimul trimestru al lui 2021. Din toamnă IRCC crește din nou și mult mai amplu, cu cel mai ridicat pas de la introducerea indicatorului. Analiștii văd niveluri și mai ridicate ale dobânzilor în perioada următoare.

De azi cresc din nou ratele la credite. Plăți mai mari cu jumătate în rata lunară la împrumuturile legate de ROBOR, față de astă-iarnă. Avans major al IRCC din toamnă
BNR și Ministerul Finanțelor propun acces mai mare pentru bănci la bazele de date care privesc clienții

Comitetul de Supraveghere Macroprudențială (CNSM), din care fac parte reprezentanții Finanțelor și cei ai băncii centrale, propune ca Guvernul să ofere acces integrat la bazele de date care privesc clienții, atât pentru îmbunătățirea procesului de creditare, cât și pentru combaterea și prevenirea spălării banilor. Comitetul mai propune și programe guvernamentale pentru susținerea firmelor competitive, înscrierea instituțiilor financiare nebancare în procesul de finanțare și implementare a proiectelor cu fonduri europene, precum și soluționarea alternativă a diferendelor dintre firme și bănci, măsuri care ar urma să ducă la creșterea creditării.

BNR și Ministerul Finanțelor propun acces mai mare pentru bănci la bazele de date care privesc clienții
Cei mai mulți analiști financiari se așteaptă la scăderea prețurilor imobiliarelor în România. Încrederea în economie scade la nivelul din criza COVID

Încrederea în economie a continuat să se deterioreze pe fondul inflației ridicate și al creșterii aversiunii la risc și a ajuns la nivelul din timpul crizei COVID-19, arată sondajul lunar realizat în rândul analiștilor financiari CFA. Cei mai mulți analiști văd ca probabilă o scădere a prețurilor proprietăților rezidențiale în următorul an.

Cei mai mulți analiști financiari se așteaptă la scăderea prețurilor imobiliarelor în România. Încrederea în economie scade la nivelul din criza COVID
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.2488 -0.0093-0.18 %
1 USD4.5102 -0.0121-0.27 %
1 GBP6.0718 -0.0059-0.10 %
1 CHF5.7242 -0.0023-0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read