
Cosmin Marinescu, consilier pe teme economice al președintelui Klaus Iohannis, este în cărți pentru a prelua funcția rezervată PNL de viceguvernator al Băncii Naționale a României în noul Consiliu de Administrație, au declarat pentru Profit.ro mai multe surse din mediul bancar și politic.
Industria prelucrătoare a României s-a contractat din nou în august, pe fondul cererii scăzute, potrivit sondajului lunar PMI BCR, realizat de S&P Global.
Emitenții de criptomonede și platformele de tranzacționare vor trebui să se autorizeze și vor intra sub supravegherea ASF sau BNR, conform actului analizat de Profit.ro.
Banca Națională a României pare că a început să taie dobânzile chiar când creditarea accelerează și alimentează consumul.
Creditarea în monedă națională a continuat să accelereze în luna iulie, prima în care BNR a redus dobânda cheie după trei ani și jumătate. Merge accelerat creditul către populație, cu cea mai bună lună din ultimii trei ani. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu remarca recent creșterea „vioaie” a creditului de consum.
Banca Centrală Europeană ar putea reduce dobânzile la ședința din septembrie, sugerează minuta dezbaterilor de la precedenta ședință, din iulie. BCE este îngrijorată de deteriorarea perspectivelor de creștere economică și vede o persistență a inflației în sectorul serviciilor. O scădere a dobânzii la euro ar putea încuraja Banca Națională a României să vină cu o nouă scădere a dobânzilor la lei.
Economia Germaniei, cea mai importantă din UE, a continuat să scadă în august, chiar mai mult decât în precedentele 5 luni, potrivit sondajelor de specialitate, și ar putea intra în recesiune. Este o veste proastă și pentru economia României, care în ultimul an și jumătate nu merge nici ea bine - către Germania merg peste o cincime din exporturile românești.
Profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania a crescut cu 35,7% în primul semestru din acest an față de aceeași perioadă din 2023, la 2,15 miliarde de lei. Profitul băncii a înregistrat o creștere de aproape 43%.
Banca Națională a României a tăiat dobânda cheie, încurajată de scăderea inflației în prima jumătate a acestui an. Pe de altă parte, banca centrală semnalează riscurile și incertitudinile mari venite din deficitul bugetar ridicat, în condițiile creșterii salariilor și pensiilor. Un alt risc fundamental vine din deficitul extern ridicat, care pune presiune pe cursul de schimb, deși aceasta este estompată acum de intrările de fonduri europene.
Este un nou rezultat record pentru bănci, cel puțin din punct de vedere nominal.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0923 | -0.0022 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3190 | -0.0019 | -0.04 % |
| 1 GBP | 5.8630 | -0.0100 | -0.17 % |
| 1 CHF | 5.5529 | -0.0036 | -0.06 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro