
Impactul Brexit este divers și nu întotdeauna negativ, crede directorul general al Bursei de Valori București, Ludwik Sobolewski, anticipând chiar o întărire a rolului Londrei ca centru financiar global, grație eliberării de povara birocrației și supra-reglementării europene.
Banca americană de investiții Morgan Stanley a negat informația transmisă astăzi de BBC potrivit căreia a început procesul de mutare a 2.000 de posturi din Londra la Dublin și Frankfurt, după votul dat ieri de britanici în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană.
Presiunea pusă pe reformarea UE, care nu-și mai poate ignora alegătorii, este principala consecință bună a votului de ieșire din Uniune dat, la referendum, de cetățenii britanici, consideră Steen Jakobsen, economist-șef și CIO Saxo Bank. Reprezentanții instituției încearcă să analizeze la rece ce se întamplă și se poate întampla în continuare pe piețele financiare globale.
“Am înțeles de la domnul guvernator că nu sunt motive de îngrijorare pentru economia și finanțele României”, a declarat președintele țării, Klaus Iohannis, după o întâlnire cu guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
Banca Comercială Română a depășit cifra de 5 miliarde lei finanțări acordate proiectelor de infrastructură dezvoltate de autoritățile publice locale în perioada 2005 - 2015. Anul trecut, însă, suma a fost de doar circa 100 milioane de lei. Reabilitările de drumuri au atras mai mult de jumătate din finanțările totale.
Executorul judecătoresc care nu și-a putut încasa inițial onorariul de circa 1 milion de euro, după ce proiectul Silver Mountain din Poiana Brașov a intrat în faliment, dă bătăi de cap celei mai mari bănci din țară. O plângere făcută împotriva lui Remus Borza de firma care i-a preluat creanța și cu care BCR se judecă separat pentru încasarea nejustificată a banilor, clasată în trecut de DNA, a găsit înțelegere la Curtea de Apel București.
Curtea de Justiție a UE a emis o decizie prin care statul român este obligat să restituie și timbrul de mediu (taxa auto în vigoare), după ce și celelalte 3 forme ale taxei au fost nelegale. Impactul bugetar s-ar putea apropia de 8 miliarde de lei, mai mult de 1% din PIB în plus la deficitul bugetar.
Îmbunătățirea educației financiare este cel mai critic aspect care trebuie rezolvat pentru a restabili încrederea știrbită în sistemul financiar-bancar și a permite, astfel, o dezvoltare pe baze sănătoase a economiei, susțin bancherii români, la “Summer Banking Academy”, eveniment organizat de Institutul Bancar Român (IBR). O misiune pentru care responsabilitatea e difuz împărțită între numeroase entități, pașii concreți de urmat rămân incerți și care se anunță pe atât de dificilă, pe cât de adânci și complicate sunt problemele de încredere care ar trebui rezolvate prin educație.
Barba non facit philosophum (Barba nu te face filosof). După aproape 2.000 de ani de rezistență, proverbului latin i-a sunat ceasul! Cei mai înțelepți oameni din România îi vor demonstra contrariul printr-un lucrare de anvergură, de peste 460 de pagini, realizată sub umbrela Academiei, asumată de toată suflarea politică și instituțională locală și sub înaltul patronaj al președintelui Iohannis, care o va și semna.
Unul dintre cele mai mari contracte pe piața de audit locală - contul BCR - se va întoarce la PwC. Compania a fost selectată, ieri, de Erste Group, pentru auditarea situațiilor financiare, urmând să înlocuiască EY, auditorul cu care austriecii au lucrat în ultimii 10 ani. Decizia are impact la nivelul întregului grup, inclusiv pentru banca din România.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0943 | +0.0007 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.3411 | -0.0161 | -0.37 % |
| 1 GBP | 5.8734 | +0.0146 | +0.25 % |
| 1 CHF | 5.4922 | +0.0025 | +0.05 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro