
Atât senatorii de la opoziție, cât și cei de la putere au propus amendarea recentei ordonanțe a Codului Fiscal, prin care este introdus obligatoriu și un impozit de 1% pe cifra de afaceri, cerând ca acesta să fie opțional. Atât puterea, cât și opoziția au propus și revenirea la sistemul actual al contribuțiilor sociale datorate la contractele part-time. În rândul partidului majoritar de guvernământ există însă incertitudine cu privire la adoptarea acestor măsuri.
Beneficiarilor primelor de stat la contractele de economisire-creditare cu o durată de minimum 5 ani nu sunt nevoiți să justifice utilizarea sumelor economisite în scop locativ, dacă înainte de expirarea termenului limită nu au fost înregistrate restituiri din sumele economisite, au decis deputații din comisia de buget. Aceștia au lăsat, astfel, nemodificată o prevedere a legislației privind băncile pentru locuințe, care a fost interpretată diferit de Curtea de Conturi și propusă spre modificare de Guvern.
Codul Rutier va impune suspendarea de drept a înmatriculării unui autovehicul dacă noul proprietar nu solicită în cel mult 90 de zile autorităților transcrierea dreptului de proprietate sau dacă inspecția tehnică periodică (ITP) este expirată sau anulată. O aplicație online va permite verificarea stării de înmatriculare, iar șoferii cu ITP expirată au șansa să evite sancțiunea.
Senatorii din comisiile de buget și economie au întocmit, marți, un raport cu recomandarea de a fi votat în plenul Senatului pentru un proiect de lege care limitează dobânda convențională, atât cea remuneratorie, cât și cea penalizatoare, la maximum 50% pe an peste dobânda legală. Dobânzile penalizatoare vor putea produce alte dobânzi doar la un an de la scadență
Camera Deputaților a amânat, marți, la solicitarea PSD, proiectul Legii prevenirii, în baza căreia firmele nu vor fi amendate de inspectorii Fiscului, ci vor avea la dispoziție un anumit interval în care să rezolve problemele constate la controale. Guvernul solicitase să poată completa, prin simplă hotărâre, adică fără aprobarea Parlamentului, lista de nereguli pentru care firmele au răgaz pentru remediere, dar pentru că nu a fost reușit acest lucru în comisii și în plen, în cele din urmă majoritatea de guvernământ a amânat adoptarea legii.
"Vă reamintesc că România nu-și poate acoperi consumul de gaze naturale din producția internă în perioadele de vârf de consum și că depindem de o singură sursă de import gaze naturale, respectiv Gazprom. Exportul de gaze naturale din producția internă mărește dependența de importul gazelor naturale de la Gazprom", i-a scris Iancu șefului său Liviu Dragnea, solicitându-i să ceară CSAT să analizeze problema.
Senatorii din comisiile de specialitate vor lua în discuție, miercuri, propunerea ca impozitarea cu 1% pe cifra de afaceri până în pragul de 1 milion de euro să fie opțională și nu obligatorie. Un amendament în acest sens a fost depus deja, iar printre alte măsuri avute în vedere de senatori se numără reducerea contribuției pentru sectorul IT și majorarea limitelor de deductibilitate pentru dobânzi și costul de finanțare. La disucuții a fost invitat și ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa.
Privatizarea este stopată pentru 5 ani, toate privatizările dovedite în instanță ca realizate cu infracțiuni sunt anulate, iar statul își recuperează prejudiciul prin restituirea acțiunilor sau activelor privatizate, stabilește un proiect tocmai adoptat tacit de Senat, ca efect al depășirii termenului de dezbatere. Titlurile de despăgubire la Fondul Proprietatea dobândite fraudulos vor reveni statului, care ar urma să transforme regiile în societăți comerciale administrate dualist și să înființeze un portofoliu de creanțe ale companiilor la buget, pentru tranzacționare.
Firmele care investesc în echipamente cu cele mai bune tehnologii disponibile, în scopul de a reduce poluarea, vor beneficia de o deducere suplimentară, în proporție de 200%, la calculul rezultatului fiscal, precum și de o amortizare accelerată a echipamentului, prevede un proiect legislativ.
Inspecția Muncii va desfășura, în perioada 4 decembrie 2017- 31 ianuarie 2018, o campanie națională "de conștientizare" care urmărește ”informarea, prevenirea și nu sancționarea angajatorilor”, ca urmare a transferului complet al contribuțiilor sociale obligatorii la angajat.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro