
Jucătoarea americancă de tenis Serena Williams, proaspăt învinsă de Simona Halep în finala turneului de la Wimbledon, investește 3 milioane de dolari în Mahmee, un startup care ajută tinerele mame să învingă depresia, furnizând însă și alte servicii în perioada premergătoare și post-naștere.
Producătorul chinez de mobilier pentru birouri UE Furniture, printre cei mai importanți furnizori de scaune de birou din China, va deschide prima sa fabrică din România la Deva, în cadrul strategiei companiei de a se extinde pe piețele europene, producția efectivă fiind estimată să înceapă în prima parte a anului 2021, anunță autoritățile locale, confirmând astfel informațiile transmise de Profit.ro la începutul anului.
Hotel Trei Brazi din Predeal, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale stațiunii montane, controlat de o firmă avându-l ca acționar pe omul de afaceri iordanian Fathi Taher, este pregătit să fie scos la vânzare, împreună cu terenul aferent de peste 3.700 metri pătrați. Taher a fost pe vremuri acționar și la Marriott, unul dintre cele mari și mai renumite hoteluri de cinci stele din România.
LafargeHolcim, numărul 1 pe piața materialelor de construcții, cu operațiuni și în România, cumpără Somaco Grup Prefabricate, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața autohtonă, specializat în prefabricate din beton și BCA.
Retailerul de bricolaj Dedeman, deținut de frații Dragoș și Adrian Pavăl, a finalizat tranzacția prin care cumpără complexul de birouri The Office din Cluj-Napoca de la grupul de investiții NEPI Rockcastle și antreprenorul timișorean Ovidiu Șandor, cu un preț estimat de Profit.ro la peste 120 de milioane de euro.
Firma Legal Company & Tax Hub a fost amendată cu 3.000 euro pentru că nu a asigurat un nivel de securitate corespunzător pe site-ul avocatoo.ro și a permis astfel divulgarea și accesul neautorizat la datele cu caracter personal ale persoanelor care au efectuat tranzacții recepționate de acest site (nume, prenume, adresa de corespondență, email, telefon, loc de muncă, detalii tranzacții efectuate), documente accesibile public, în perioada 10 decembrie 2018 – 1 februarie 2019.
Fondul de investiții Innova Capital preia firma Optical Network, care deține rețeaua de magazine OPTIblu, un business anul trecut de aproape 58 milioane lei.
Tranzacția prin care concernul Sika, printre marii jucători ai pieței globale de materiale chimice de construcții, cu sediul în Elveția, cumpără Arcon Membrane, unul dintre principalii furnizori din România de membrane bituminoase cu elastoplastomeri pentru hidroizolații, a primit avizul Consiliului Concurenței. Prin această tranzacție, intenția Sika este de a deveni liderul pieței locale în domeniu.
Producătorul de cărămidă Brikston Construction Solutions (fosta Ceramica Iași), vândut la finele anului trecut de către fondul asiatic de investiții CEECAT Capital, desprins din ADM Capital, către grupul austriac Leier, a semnat actele pentru lansarea procedurilor de revenire pe Bursă, printr-o listare tehnică, după 3 ani și jumătate de la retragere, confirmând astfel informațiile trasmise de Profit.ro în primăvara acestui an.
Distribuitorul de branduri pe piața românească Egea Orbico, în portofoliul căruia se află mărci precum Gucci, Escada, Dolce&Gabanna, Hugo Boss, Puma, Lacoste, Mont Blanc, Ferrari, Burberry, Disney, Barbie, Energizer, Karl Lagerfeld, Tchibo, controlat de omul de afaceri croat Branko Roglic, printre cei mai bogați antreprenori din Croația, a preluat controlul asupra Interbrands Marketing & Distribution, lider pe piața distribuției de produse de larg consum din România, în portofoliu cu companii precum British American Tobacco, Nestlé, Philip Morris, Procter & Gamble, Coty, Danone, Duracell, Fater, și își propune acum atât să își consolideze poziția pe piața românească, dar și să devină principalul distribuitor de mărci în Europa.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2488 | -0.0093 | -0.18 % |
| 1 USD | 4.5102 | -0.0121 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.0718 | -0.0059 | -0.10 % |
| 1 CHF | 5.7242 | -0.0023 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro