
Familia omului de afaceri elen Vardis Vardinogiannis (83 de ani), implicat în tranzacții cu petrol și servicii de transport maritim, a finalizat preluarea Marfin Bank România, confirmând astfel informațiile transmise de Profit.ro în primăvara acestui an. Operațiunea pune capăt prezenței băncii cipriote falimentare Cyprus Popular Bank Public Co Ltd pe piața din România. Fondul de investiții londonez Duet Private Equity, inițial partener cu grecii, nu mai face parte din tranzacție. Pentru achiziția Marfin au fost anul trecut șase oferte, inclusiv din partea Expobank Cehia, deținută de rusul Igor Kim, dar și din partea Patria Bank.
Cota-parte alocată din buget pentru finanțarea lucrărilor de creștere a performanței energetice a blocurilor la care nu au fost recepționate lucrările de intervenție, până la finalizarea acestora, a fost limitată de Guvern la 50%.
Astăzi sunt ultimele ore în care mai pot fi realizate plasamente în oferta de vânzare pentru aproape 54% din acțiunile producătorului de aluminiu Alro. Ordinele care au „fugit” după amendarea ofertei s-au recompletat pe tranșa de retail care este acoperită în proporție de 10%. Cea mai mare parte a subscrierilor este așteptată pentru azi, așa cum s-a mai întâmplat în cazul altor operațiuni de piață. În cazul unei închideri pe prețul minim de 3,50 lei/acțiune, investitorii individuali ar obține titlurile la nivelul de 4,2550 lei/acțiune, sub închiderea de astăzi de pe bursă.
Grupul belgian Bekaert, printre cei mai importanți producători mondiali de sârmă din oțel, care în 2014 a preluat fabrici ale Pirelli din mai multe țări, inclusiv din România, de la Slatina, pregătește deschiderea unei noi firme, în Dibo Industrial Park din județul Prahova, semnând deja pentru un prim aport de 1 milion de euro.
Curtea Constituțională a României a admis, miercuri, sesizările formulate de președintele Klaus Iohannis, de PNL și USR și de către PMP la legea privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții.
Sole Mizo România, distribuitor pe piața locală al produselor lactate Sole, fabricate de firma mamă Sole Mizo ZRT Ungaria, parte din grupul agricol Bonafarm controlat de Sándor Csányi, directorul executiv al grupului bancar OTP, a transmis în ultima raportare o cifră de afaceri de peste 84 milioane lei și un profit net de circa 660.000 lei.
Guvernul caută soluții, precum o amnistie fiscală, pentru ca firme, inclusiv marile companii de stat, cu datorii acumulate să fie sprijinite în a primi o nouă șansă, o decizie urmând să fie luată și după informarea Comisiei Europene, a transmis în această seară ministrul Finanțelor. Recent a fost anunțat că membrii Coaliției de guvernare și Guvernul vor discuta o nouă posibilă amnistie fiscală, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, fiind cel care a promovat ultimul astfel de sistem, în urmă cu aproape 3 ani. Potrivit datelor obținute de Profit.ro, la precedenta amnistie firmele au depus 16.525 de cereri, iar persoanele fizice - alte 19.124 de solicitări. În urmă cu un an, parlamentari PSD au promovat o amnistie, la care Guvernul s-a opus și care nu a trecut în final de Parlament.
Presa franceză a realizat o primă simulare pe computer a viitoarei generații Sandero, care urmează să fie lansată anul viitor. Informațiile deținute de Profit.ro arată că Renault a luat în calcul lansarea unui nou Sandero Stepway reinventat, inclusiv cu un nume nou, care să se desprindă ca un model de sine stătător în gama mărcii Dacia.
Brandul japonez Miniso, specializat în comercializarea de produse tradiționale alimentare, dar și de îngrijire personală și întreținere a locuinței, remarcat pe piață drept startup-ul cu una dintre cele mai rapide expansiuni, în condițiile în care a ajuns în numai 5 ani, în special datorită prețurile reduse, la peste 3.000 de magazine și afaceri de 1,8 miliarde de dolari anul trecut, a intrat în România și pregătește deschiderea a peste 40 de magazine.
Compania aeriană irlandeză Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa și al patrulea operator aerian care acționează în România din punct de vedere al cotei de piață, a primit acordul Comisiei Europene pentru a prelua controlul asupra companiei aeriane low-cost Laudamotion, fondată de austriacul Niki Lauda, triplu campion mondial de Formula 1, și care se pregătește, cum a anunțat recent Profit.ro, să lanseze curse directe între București și Viena. La acest moment, astfel de curse sunt operate doar de Tarom și Austrian Airlines, la costuri ridicate.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro