
România este cea mai interesanță piață pentru operatorii telecom deoarece are cele mai mici prețuri, cea mai rapidă conexiune și cea mai mare densitate de linii fixe de mare viteză din toate regiunile, fiind, în mod tradițional, în fruntea vitezei oferite utilizatorilor finali, atât corporativi, cât și B2B, afirmă, în presa străină, noul CEO al UPC România, Mihnea Rădulescu.
Compania spaniolă care dezvoltă aplicația Glovo de livrare rapidă, în maximum 1 oră, de produse alimentare și nealimentare, după modelul companiei americane Postmates, a intrat în România. Compania a atras recent 30 milioane euro de la mai multe fonduri de investiții.
Grupul turc de încălțăminte Sportek Ayakkabıcılık, pe piață de aproape 40 de ani, intră în România cu brandul Vicco, o marcă de încălțăminte pentru copii lansată în 2005, cea mai mare de pe piața turcă de profil, unde este comercializată printr-o rețea de 17 magazine proprii.
Coasta bulgară a Mării Negre este "inundată" de români veniți să sărbătorească Paștele, 90% dintre turiștii care vizitează stațiunile de pe litoralul statului vecin în acest moment fiind români, relevă date anunțate de Camera Turismului din Varna.
Mai multe persoane au fost ucise, iar altele rănite sâmbătă în centrul orașului Münster, din vestul Germaniei, după ce o mașină a intrat în mulțime.
Retailerul american de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru femei și pantofi Nine West, prezent în România cu un magazin în complexul comercial Shopping Băneasa, a solicitat protecție împotriva falimentului, în baza unui plan de reorganizare care prevede renunțarea la afacerea cu încălțăminte, după ce a pierdut piața de pantofi sportivi.
Bulgaria vrea să introducă taxarea mașinilor în funcție de gradul de poluare, după modelul românesc, ministrul Finanțelor din țara vecină apreciind că noua impozitare trebuie să fie introdusă rapid. Astăzi, numeroși români își înmatriculează mașina în Bulgaria, profitând de taxe mai mici. În august 2015, parlamentarii de la București au vrut să interzică șoferilor cu mașini înmatriculate în străinătate să circule în România mai mult de 90 de zile, dar proiectul a fost respins pe motiv de discriminare.
Bernard Arnault, proprietarul companiei de bunuri de lux LVMH, își păstrează poziția de cea mai bogată persoană din Europa și locul patru în lume, ocupată luna trecută, chiar dacă averea sa a scăzut de la 72 de miliarde de dolari, în martie, la 70,7 miliarde de dolari.
Grupul turc Arçelik vrea să scoată de la producătorul de electrocasnice Arctic 70 milioane euro sub formă de dividende, din rezultatul financiar acumulat nedistribuit al anilor financiari precedenți, banii urmând să fie retrași în maximum 6 luni. În urmă cu un an, grupul turc a anunțat că va investi 471 milioane lei (103,5 milioane euro) în construcția unei noi fabrici de mașini de spălat rufe în localitatea Ulmi, județul Dâmbovița, proiect care va crea 480 de locuri de muncă în următorii șapte ani.
Producătorul de gaze Romgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 70% din acțiuni, și-a majorat participația la concesiunea offshore de gaze naturale din Marea Neagră Trident, unde în 2015 a fost descoperit un zăcământ cu resurse estimate la echivalentul consumului pe 3 ani al României.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2436 | -0.0052 | -0.10 % |
| 1 USD | 4.5565 | +0.0463 | +1.03 % |
| 1 GBP | 6.0676 | -0.0042 | -0.07 % |
| 1 CHF | 5.7073 | -0.0169 | -0.30 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro