
Producătorul de mobilă Elvila, care va intra la bursă, cum a anunțat anterior Profit.ro, a decis să contracteze o linie de credit de până la 2,5 milioane euro de la Raiffeisen, una dintre obligațiile pe care și le-a asumat fiind că nu își va schimba structura de acționariat într-o manieră de natură să afecteze controlul direct sau indirect asupra companiei, fără acordul prealabil al băncii. Profit.ro a anunțat în urmă cu două luni că Elvila și-a pregătit un plafon de până la 4,5 milioane euro credite care să fie contractate de la bănci în perioada următoare, pe termen scurt, mediu sau lung.
Medicable Life Hospital, firma prin care familia fostului primar general al Capitalei Sorin Oprescu operează spitalul Metropolitan Hospital din București, a intrat în faliment, după ce în urmă doar cu 5 luni, cum a anunțat atunci Profit.ro, și-a cerut insolvența. Cererea de insolvență a fost depusă după doar 3 ani de funcționare, interval în care a avut însă pierderi în continuă creștere și a atins datorii de 28 milioane lei.
Grupul italian Marcegaglia, unul dintre cei mai mari producători de țeavă din Europa, prezent în România din 2011, și-a vândut o parte din afacerea locală, cea de fabricare și vânzare a panourilor izolatoare din oțel și a foilor ondulatoare pentru acoperișuri și pereți din Timiș, către compania Impro, controlată de oameni de afaceri polonezi, pentru 5,5 milioane de euro, la care se va adăuga 10 eurocenți pentru fiecare metru pătrat de produse contractate deja de clienți și încă nelivrate.
Rețeaua de bricolaj Praktiker România, care se ocupă și de comercializarea mobilei, care a trecut oficial, la începutul acestei luni, în proprietatea grupului britanic Kingfisher, cel mai mare retailer de bricolaj din Europa, a închis magazinul din Voluntari, București, acesta fiind centrul comercial cu care retailerul a intrat, în urmă cu 15 ani, pe piața românească.
Facebook a anunțat în această seară că va începe să contabilizeze veniturile din publicitate în țările unde realizează încasările, fără să le mai redirecționeze spre sediul său internațional din Dublin.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, controlat de statul român prin Ministerul Economiei, cu peste 58% din acțiuni, a avizat înființarea SRL-ului prin care vrea să cumpere Vestmoldtransgaz, compania din Republica Moldova care administrează gazoductul Iasi-Ungheni. Vestmoldtransgaz a fost scoasă la privatizare pentru 180 de milioane de lei moldovenești (circa 41 milioane lei românești sau 9 milioane euro) și cu obligația unei investiții de 93 milioane euro în următorii 2 ani.
Firmele și persoanele fizice nu vor mai fi incluse de Fisc pe lista datornicilor dacă obligațiile fiscale restante sunt mai mici sau egale cu suma pe care trebuie să o primească la rândul lor de la stat, dar numai în cazul în care există o cerere în curs de soluționare, prevede un ordin semnat în această lună de președintele ANAF și intrat acum în vigoare.
Retailerul de materiale de construcții și amenajări interioare Dedeman, deținut de frații Pavăl, a cumpărat un nou pachet de acțiuni la Cemacon și a devenit principalul acționar, având cea mai mare deținere. În primăvară, frații Pavăl au cumpărat acțiuni și prin intermediul companiei PIF Industrial, ajungând atunci să dețină o treime din acțiuni, cu foarte puțin sub participația fondului Business Capital For Romania-Opportunity Fund Cooperatief, fondat de BCR în jurul grupului bancar austriac Erst, din acționariatul căruia face parte și compania CEFS a omului de afaceri Florin Pogonaru.
Asesoft Technologies, controlată indirect de Sebastian Ghiță și aflată în faliment din luna mai a acestui an, începe să își vândă activele, pornind cu terenuri, clădiri de birouri și mașini. Compania are datorii de peste 87 milioane de lei.
Compania națională de transport aerian Tarom, care și-a refăcut recent calculele financiare pentru acest an, estimând că va fi unul catastrofal, cu pierderi de 5 ori mai mari decât ținta inițială, pe fondul unei nerealizări de venituri, crede că a găsit metoda prin care poate rezista concurenței companiilor low-cost: dreptul de a majora salariile angajaților indiferent de eficacitatea companiei și de a-și gestiona diferit cheltuielile. La acest moment, compania de stat este în plină acțiune de cumpărare de magneți de frigider, calendare și agende VIP, pe care să le ofere, probabil, cadou cu ocazia Sărbătorilor. Pe piața internă, Tarom a fost depășit de ofertele companiilor low-cost.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2344 | -0.0042 | -0.08 % |
| 1 USD | 4.5286 | -0.0029 | -0.06 % |
| 1 GBP | 6.0664 | 0.0000 | 0.00 % |
| 1 CHF | 5.6717 | -0.0187 | -0.33 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro