
Societatea de Construcții Napoca, pe care Ion Țiriac i-a vândut-o în 2011 omului de afaceri clujean Ioan Bene, astăzi trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar privind atribuirea de către directorul Aeroportului Cluj și fostul președinte al Consiliului Județean a unui contract fără licitație, vrea să scoată la vânzare trei terenuri, în suprafață cumulată de peste 42.000 metri pătrați, pentru a obține lichidități de 5 milioane de euro.
Fondul de investiții Risky Business (RB), înființat la sfârșitul anului trecut la Cluj-Napoca și susținut de aproape 40 antreprenori din Transilvania, efectuează prima investiție, vărsând 70.000 de euro în startup-ul românesc Ebriza, care lucrează la dezvoltarea unei case de marcat virtuale.
Constantia Flexible, grup austriac specializat în fabricarea de ambalaje, își închide fabrica de lângă București, operațiune în urma căreia 90 de angajați vor rămâne fără loc de muncă.
Grupul Serviciile Comerciale Române, deținut de omul de afaceri Ștefan Vuza, cu o avere de peste 120 de milioane euro, vrea să atragă 4 milioane de euro din fonduri europene, motiv pentru care reprezentanții puternicului grup industrial vor merge la Ministerul Agriculturii și vor înregistra solicitarea de accesare a unui program UE vizând pescuitul și afacerile maritime.
Arpad Paszkany, unul dintre cei mai prolifici jucători pe piața imobiliară din Cluj-Napoca, a preluat sub control total, de la omul de afaceri maghiar Nyul Sandor, cu 500.000 de euro, dezvoltatorul imobiliar Uniall, în care a fost implicat de la înființare, în 2003, dar cu un pachet mic de părți sociale, pe care l-a alimentat treptat.
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a decis înlocuirea lui Petre-Dragoș Voinescu de la conducerea Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), cum a anunțat Profit.ro în exclusivitate în urmă cu o săptămână. La acel moment, șeful Guvernului a negat public schimbarea, inclusiv la postul public de televiziune, afirmând că este "o informație falsă".
Mai multe persoane au fost rănite după ce un bărbat a deschis focul în fața sediului Parlamentului din Londra, relatează Bloomberg. Poliția britanică tratează incidentul de securitate de la Londra drept un atac terorist, până la obținerea mai multor informații.
Serviciul Român de Informații va participa în acest an, în premieră, la târgul Angajatori De TOP, așteptându-i la stand pe cei care consideră tentant să lucreze în acest Serviciu în antiterorism, psihologie sau analiză de intelligence.
Romexpo se va împrumuta cu 55 de milioane de lei (peste 12 milioane de euro) pentru finalizarea a două noi pavilioane expoziționale, operațiunea, anunțată de Profit.ro de la începutul anului, fiind autorizată recent.
Terazone Enterprises Limited, înregistrată în Cipru, va scoate din hipermarketurile Real, pe care le-a cumpărat în ianuarie de la grupul german Metro, aproximativ 2 milioane de euro, menținând valoarea activelor la un nivel pe care îl consideră satisfăcător pentru a proteja creditorii.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0906 | +0.0005 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.4036 | +0.0090 | +0.20 % |
| 1 GBP | 5.8158 | +0.0052 | +0.09 % |
| 1 CHF | 5.4594 | +0.0052 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro