
Britanii de la fondul de investiții britanic Insight Investment, care au cumpărat în urmă cu 3 ani ferma Agricom Borcea din Călărași, au scos luna trecută dividende din societate, de 1,2 milioane de lei net.
Hotelul de 3 stele La Dolce Vita din Bran, deschis în urmă cu aproximativ 10 ani și operat de o firmă cu acționariat israelian, și-a oprit activitatea și a fost scos la vânzare cu 1,4 milioane euro, nereușind de la deschidere să depășească un grad de ocupare de 40%.
Britanicii de la Alison Hayes, care produc în România haine pentru retaileri internaționali precum Primark sau Debenhams, vor închide fabrica din Urziceni, unde lucrează peste 350 de angajați, conform informațiilor Profit.ro. Surse apropiate spun că britanicii intenționează să deschidă o fabrică în Republica Moldova, unde costurile sunt mai mici.
Alina Petrescu, până săptămâna trecută jurnalistă a postului Antena 3, a fost numită purtător de cuvânt al Guvernului.
Mai multe stații de metrou care au o singură ieșire, precum Apărătorii Patriei, Constantin Brâncoveanu și Tineretului, dar și Pipera, unde lucrează numeroși corporatiști care vin cu metroul la serviciu, vor fi închise pentru aproximativ o săptămână, interval în care va fi instalat un nou sistem de control acces, care va înlocui actualele validatoare.
Compania GoodMills România, cu acționariat austriac, a înregistrat în anul fiscal 2016 o pierdere de peste 43 de milioane de lei, la o cifră de afaceri de 311 milioane de lei. Pierderea a fost calculată pentru perioada 1 octombrie 2015-30 septembrie 2016. În decembrie anul trecut, compania a decis să închidă fabrica de pâine Titan, una dintre cele mai vechi din țară, concentrându-și afacerea pe morărit.
Hotelul Aro Palace din Brașov, cel mai cunoscut hotel din oraș, cu o istorie de peste 70 de ani și unul dintre cele mai mari hoteluri de cinci stele din afara Bucureștiului, se gândește să schimbe bursa pe care sunt tranzacționate acțiunile societății, Operațiunea este însă pregătită în contextul în care o poveste eșuată în anii de „boom” bursier, fuziunea dintre Bursa de Valori București și Sibex, este mai aproape de realizare.
Sâmbătă, la ora 21.22, se împlinesc 40 de ani de la cutremurul din 1977, în care au murit peste 1.500 de oameni, dintre care peste 1.400 numai în București, iar alți aproximativ 11.300 au fost răniți. Conform datelor analizate de Profit.ro, autoritățile au reușit contraperformanța de a nu finaliza nicio lucrare de execuție/ proiectare din programul pe 2016 privind consolidarea blocurilor, deși au avut un buget de 5 ori mai mare.
Operatorul aerian de stat Croatia Airlines va asigura, de la jumătatea lunii mai, curse directe din București către Zagreb, iar de aici mai departe și către alte orașe, precum Pula, Zadar, Split și Dubrovnik. La acest moment, din București nu există niciun zbor direct către Croația.
Premierul Sorin Grindeanu a confirmat informațiile Profit.ro conform cărora autoritățile de la București au constatat că trebuie să notifice Comisia Europeană asupra intenției de introducere a TVA zero la livrarea de locuințe. Această discuție cu Bruxelles-ul poate amâna măsura, anunțată în programul de guvernare ca fiind aplicabilă din această lună.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0906 | +0.0005 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.4036 | +0.0090 | +0.20 % |
| 1 GBP | 5.8158 | +0.0052 | +0.09 % |
| 1 CHF | 5.4594 | +0.0052 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro