
SIF Transilvania a anunțat că DIICOT i-a transmis că a dispus începerea urmăririi penale împotriva fostului arbitru de fotbal Constantin Frățilă, membru în Consiliul de Supraveghere al societății, și a altor persoane fizice și juridice cu care acesta ar fi acționat concertat, suspiciunile fiind de manipulare a Bursei prin tranzacții simulate cu acțiuni SIF 3.
Parchetul ÎCCJ lucrează încă la dosarul penal privind presupusa închisoare CIA din România, deschis în 2012 ca urmare a plângerii lui Abd Al Rahim Husseyn Muhammad Al Nashiri, căruia statul român trebuie să-i plătească despăgubiri de 100.000 de euro în urma deciziei de joi a Curții Europene de Drepturilor Omului (CEDO), care a stabilit că România a găzduit o facilitate secretă de detenție a CIA din septembrie 2003 până în noiembrie 2005, unde Al Nashiri a fost torturat.
Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a finalizat cu succes procedura angajantă de testare a cererii din partea potențialilor cumpărători ai gazelor naturale care ar urma să fie extrase din perimetrul offshore Neptun Deep din Marea Neagră, concesionat de ExxonMobil și OMV Petrom.
Structura care gestionează contractele de offset pentru achizițiile externe de tehnică militară ale statului român ar putea trece din subordinea Ministerului Economiei sub coordonarea prim-ministrului, urmând să capete, în plus, statut de instituție publică cu personalitate juridică, calitatea de ordonator principal de credite, precum și autonomie decizională, organizatorică și funcțională.
Drumurile de interes național ce reprezintă variante de ocolire a municipiilor vor putea fi trecute din proprietatea administrației centrale în cea a primăriilor în mod automat, la cererea acestora din urmă, fără să fie nevoie de hotărâri de guvern în acest sens pentru fiecare obiectiv în parte. Senatorii majorității de guvernământ au adoptat marți un proiect de lege în acest sens.
România a semnat în 2015 acordul cu SUA privind implementarea FATCA, iar în prezent peste 240 de instituții financiare locale, cu excepția administratorilor de fonduri de pensii private obligatorii și facultative, raportează Internal Revenue Service (IRS), prin intermediul ANAF, informații despre conturile și contractele clienților lor despre care există indicii că ar putea avea obligații în baza legislației fiscale din SUA.
Șantierul naval Daewoo Heavy Industries din Mangalia, unde statul român urmează să redevină acționar majoritar, în parteneriat cu olandezii de la Damen, a raportat în 2017 primul profit net anual, după 12 ani consecutivi (2005-2016 inclusiv) de pierderi masive. Rezultatul pozitiv de anul trecut s-a cifrat la peste 158 milioane lei, față de pierderile de aproape 484 milioane lei din 2016.
De la semnarea memorandumului de înțelegere cu CGN pentru proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă din urmă cu aproape 3 ani, din toamna lui 2015, Nuclearelectrica a fost asistată în negocierile cu partea chineză de un consorțiu format din Deloitte Consultanță, Elcomex IEA și casa de avocatură Peli Filip, însă contractul cu respectiva asociere expiră în octombrie anul acesta.
Ministerul Energiei anunță o procedură simplificată pentru racordarea populației la rețele de distribuție de gaze naturale, după ce Profit.ro a scris, în aprilie, că licitațiile de concesionare a acestui serviciu public sunt blocate de mai bine de un an, din motive de legislație.
Aceasta a respins cererea României de anulare a solicitării fraților Micula, cetățeni suedezi, privind recunoașterea și punerea în executare a a deciziei din 2013 a ICSID, prin care statul român a fost obligat la plata de despăgubiri de circa 250 milioane dolari pentru încălcarea tratatului bilateral de protejare reciprocă a investițiilor dintre România și Suedia.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2473 | +0.0034 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5595 | -0.0137 | -0.30 % |
| 1 GBP | 6.1332 | +0.0125 | +0.20 % |
| 1 CHF | 5.6420 | +0.0233 | +0.41 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro