
Ministerul Sănătății a inițiat o licitație pentru cumpărarea centralizată de medicamente antiretrovirale și antiinfecțioase acordate bolnavilor în cadrul Programului național de prevenire, supraveghere și control al infecției HIV, contract estimat la 1,43 miliarde de lei, fără TVA (peste 300 milioane de euro), pentru doi ani.
Administratia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) își va trimite personalul operațional să se perfecționeze la Miami, Statele Unite ale Americii, la celebra școală de aviație Pan AM International Flight Academy, singurul ofertant înscris la licitația organizată de instituție.
Andrei Stănescu, fost director general al Poștei Române în perioada ianuarie - septembrie 2017, a contestat în instanță decizia de concediere și solicită repunerea în funcție și plata tuturor drepturilor salariale care i s-ar fi cuvenit dacă ar fi rămas la șefia operatorului poștal național.
NN Pensii, cel mai mare jucător de profil, a decis să diminueze cu o treime, la 1,7%, comisionul de administrare aplicat contribuțiilor celor 1,96 milioane de participanți la fondul de pensii private obligatorii (Pilonul II).
Asocierile formate din Net Brinel și Kapsch Romania, respectiv Maguay Computers SRL București, Siveco Romania și Romflex Sistem SRL Râmnicu Vâlcea au depus oferte pentru modernizarea sistemului informatic integrat al Romgaz, bazat pe tehnologia Oracle eBusiness Suite și implementat în perioada 2003 – 2005, dezvoltat și modernizat ulterior și completat cu sistemul de raportare managerială BI – Oracle Business Inteligence și sistemul Hyperion de analiză financiară și bugetare.
Poșta Română l-a numit pe Augustin Florin Hagiu, președintele Federației Române a Operatorilor de Transport (FORT), ca administrator la Poșta Română Broker de Asigurare (PRBA) pe o perioadă de 4 ani, până în martie 2022.
Asocierea formată din Libro Events (județul Ilfov) și Romprest Service București a depus singura ofertă pentru furnizarea către Metrorex de servicii de curățenie și igienizarea spațiilor publice și tehnice din stațiile de metrou, a trenurilor și depourilor, precum și pentru colectarea și evacuarea gunoiului menajer. Contractul a fost estimat la 54,9 milioane de lei, fără TVA, pentru o durată de 4 ani.
Mira Telecom, furnizor de soluții integrate telecom, în insolvență din august 2017, a înregistrat anul trecut afaceri de 13,4 milioane de lei, în scădere cu 72,4% față de anul precedent.
Telekom Romania a lansat platforma Telekom Electronic Beats, care urmărește facilitarea accesului clienților operatorului la informații din zona divertismentului și a muzicii electronice, cu accent pe artiști locali și informații interne.
Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) negociază cu Printopia Timișoara și Advanced Technology Systems Târgoviște pentru furnizarea unui sistem IT destinat gestionării activității schemei de garantare, contract estimat la 1,14 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 12 luni.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0904 | +0.0006 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.3406 | -0.0087 | -0.20 % |
| 1 GBP | 5.8057 | -0.0122 | -0.21 % |
| 1 CHF | 5.4586 | +0.0071 | +0.13 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro